GREVĂ PROFESORI. Budăi, despre discuțiile dintre Iohannis și sindicaliștii din Educație: Implicarea oricărui om de stat este ”de bun augur”
Ministrul Muncii Marius Budăi afirmă că implicarea oricărui om de stat este ”de bun augur”, afirmația sa veninind în contextul discuțiilor de marți, de la Palatul Cotroceni, dintre preşedintele Klaus Iohannis și liderii sindicali din Educaţie.
„Eu am spus că sperăm ca prin discuţiile repetate, şi să discutăm ori de câte ori este nevoie să închidem această problemă în termenul cel mai scurt, gândindu-mă şi la dascăli, dar şi la cei peste trei milioane de copii şi, bineînţeles şi la părinţii lor. (...) Eu cred că orice om de stat care se poate implica în această discuţie şi să ajute, să ducă la un final pe care ni-l dorim cu toţii, eu cred este de bun augur”, a declarat, marţi, Budăi, la un post TV.
Ministrul social-democrat a precizat că nu îşi „permite să dea sfaturi preşedintelui ţării la televizor” indiferent cine va fi acesta.
Întrebat dacă se aşteaptă ca greva să înceteze după discuţiile dintre sindicalişti şi şeful statului, Budăi a răspuns: „Îmi doresc acest lucru”.
Întrebat şi dacă Guvernul are fonduri pentru cadrele didactice, în condiţiile în care preşedintele ar cere ca solicitările protestatarilor să primească un răspuns favorabil, ministrul Muncii a răspuns: „Să ajungem acolo şi, probabil, ne vom întâlni şi vom discuta. Nu punem ipoteze... Eu am fost foarte ponderat de la început şi am spus că din respect pentru cadrele didactice, din respect pentru copiii noştri nu o să duc această discuţie la televizor”.