MENIU

Grevă japoneză la INS: angajații avertizează că urmează întreruperea activității instituției. Măsura ar avea un impact MAJOR

Institutul Național de Statistică (INS) / Captură foto

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti - SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, anunţă luni grevă japoneză pe durata întregii zile de muncă. Acţiunea de protest este organizată după ce, timp de două săptămâni, salariaţii INS s-au întâlnit în fiecare zi, timp de 15 minute în faţa instituţiei, pentru a protesta împotriva discriminărilor salariale la care sunt supuşi în raport cu alte categorii de bugetari, informează un comunicat remis presei.

"Sătui de amăgirile şi promisiunile nerealizate ale reprezentanţilor Guvernului României, precum şi de lipsa de implicare a conducerii INS în rezolvarea problemelor cu care se confruntă salariaţii în interiorul instituţiei, şi anume: lipsa de interes şi implicare faţă de discriminarea salarială la care sunt supuşi salariaţii INS; gestionarea deficitară a resursei umane, fapt ce a condus la un deficit de personal şi migraţie către alte instituţii publice; lipsa implicării şi asumării pentru uniformizarea salarială în interiorul instituţiei, unde există o grilă salarială internă deficitară cu mai multe variante de salarii pentru aceeaşi funcţie şi gradaţie, ca urmare a măsurilor şi procedurilor interne aplicate incorect şi care au creat frustrări şi discriminare în rândul angajaţilor; delegarea constantă de atribuţii de către conducerea INS pentru a fugi de răspundere, fapt ce a condus în ultimii ani la blocaje în desfăşurarea normală a activităţii INS", se arată în comunicatul citat.

Mai mult decât atât, reprezentanții SINSB menţionează că vor notifica Guvernul României în legătură cu faptul că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.

De asemenea, salariaţii, reprezentaţi de sindicat, solicită demisia conducerii INS, respectiv a preşedintelui Tudorel Andrei şi a vicepreşedinţilor Marian Chivu şi Beatrix Gered, pentru motivele legate de modul în care conducerea instituţiei a gestionat situaţia internă, mai arată sursa citată. 

Mai multe articole despre:
statistica ins greva japoneza ins