Grevă GENERALĂ în spitale. Sindicaliștii din Sănătate, ultimatum pentru Guvern. Sistemul sanitar, în pericol de blocaj total
Federația Sanitas, una dintre cele mai mari din sistemul de sănătate, anunță că s-au strâns 50.000 de semnături necesare pentru declanșarea grevei generale. Sindicaliștii spun că termenul limită este 18 ianuarie.
”Astăzi, 10 ianuarie 2024, la o primă evaluare, Consiliul Naţional SANITAS a constatat că s-au strâns deja aproape 50.000 de semnături pentru deschiderea Conflictului Colectiv de Muncă în Sănătate şi Asistenţă Socială. Suntem hotărâţi să mergem până la capăt: GREVA GENERALĂ”, anunţă, miercuri seară, sindicaliştii SANITAS.
Aceştia precizează că data limită este 18 ianuarie.
Strângerea de semnături a demarat în 18 decembrie, atât în rândul sindicaliştulor SANITAS, cât şi în rândul celor înscrişi în Federaţia Solidaritatea Sanitară – cele două federaţii reprezentantive din sistem.
Preşedintele Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, a afirmat, luni seară, că mişcările de protest din sistemul sanitar vor ajunge la grevă, dacă pe data de 18 ianuarie se va constata că sunt strânse destule semnături, astfel încât greva să nu fie declarată ilegală şi să fie făcută degeaba.