Grevă EDUCAȚIE. Ce impact asupra bugetului ar avea creșterea cu 25% a salariilor, cerută de sindicate
Sindicatele din Educație au respins vehement absolut orice propunere financiară venită din partea Guvernului și au declarat că cer o creștere a salariilor în învățământ de 25%.
Sindicatele au anunțat că au cerut joi seara o creștere în bloc a tuturor salariilor din Învățământul preuniversitar cu 25% și că Guvernul are timp până mâine, când va fi o nouă rundă de negocieri, să facă toate calculele și să ofere un răspuns. În școli este a patra zi de grevă generală, iar greva continuă, conform liderilor sindicali, care au anunțat un nou marș prin București marți, 30 mai.
Calculele Edupedu.ro, făcute pe baza datelor Ministerului Educației arată că o creștere cu un sfert a tuturor salariilor din Educație ar avea un impact bugetar de 2,7 miliarde lei pentru cele 6 luni, câte au mai rămas din acest an.
Calculele pornesc de la următoarele date: impactul calculat pe creșterea cu 60% în medie, a salariilor profesorilor, pentru un an de zile, ar însemna 8,7 miliarde de lei pe an, conform datelor din fișa de impact bugetar a proiectului de lege a învățământului preuniversitar, cu calculele făcute de Ministerul Educației în nota de fundamentare a documentului.
Impactul total, calculat tot de Ministerul Educației pentru toate creșterile salariale din sistemul de Educație, care are o salarizare prevăzută în bugetul său, pentru un an de zile, după intrarea în vigoare a noii legi, în varianta care intrase în Guvern a proiectului de lege, era de 13,1 miliarde de lei. Această sumă însemna aplicarea noilor prevederi din legea Educației în privința salarizării, prevederi care luaseră în calcul grilele propuse și convenite cu sindicatele – adică cele care prevedeau, după cum susținea ministrul Educației, Ligia Deca, o creștere cu 60%, în medie, a salariilor profesorilor și creșteri salariale și pentru ceilalți angajați introduși și ei în grilele propuse pentru noua lege a salarizării unitare, alături de sindicate.
Așadar, la o creștere de 60% a veniturilor salariale pentru profesori și o majorare consistentă și pentru ceilalți angajați din școli, impactul ar fi fost de 13,1 miliarde pe un an, înseamnă că pe 6 luni, suma pentru cheltuieli de personal ar fi de 6,55 miliarde lei.
O creștere de 25% ar însemna circa 42% din creșterea de mai sus, adică 2,73 de miliarde de lei. Este o estimare a cheltuielilor pe care Guvernul le-ar putea avea, dacă accepta revendicarea sindicatelor. Din acestea, 1,81 miliarde ar fi pentru cadrele didactice și 920 de milioane pentru restul angajaților din sistem.