MENIU

Grevă de avertisment, joi, la metrou

Ion Rădoi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou, a declarat că angajaţii vor fi în grevă de avertisment joi, pentru două ore şi, dacă negocierile privind contractul colectiv de muncă eşuează, săptămâna viitoare aceştia vor fi în grevă generală.

„Conform legii trebuie să luăm o decizie cu 48 de ore înainte de a declanşa greva de avetisment. Vom continua, dacă nu se găseşte o soluţie după greva de avertisment, cu greva generală. Greva de avertisment probabil că va avea loc joi. Vom face pregatirile necesare. Va dura două ore, între orele 4 şi 6 dimineaţa, iar greva generală între 4 şi 16, cel mai probabil luni dimineaţă”, a declarat Ion Rădoi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou.

Greva de avertisment ar urma să fie între orele 4-6 dimineaţa, când metroul nu funcţionează pentru călători. 

În urmă cu câteva săptămâni, mai mulţi sindicalişti din Metrou au pichetat Ministerul Transporturilor, acuzând conducerea societăţii Metrorex că din cauza lipsei de personal şi a alocărilor financiare insuficiente au apărut riscuri în siguranţa circulaţiei şi a călătorilor.

 
Mai multe articole despre:
metrou grevă avertisment