MENIU

Greşeala pe care o faci zilnic şi care poate duce la cancer de colon

Cancerul la colon este o boală care se declanşează de la o dietă deficitară, dar și ca urmare a consumului excesiv de carne roşie sau alimentele procesate, mai ales dacă rareori se întâmplă să incluzi în regimul tău zilnic fibre.

Cu toate acestea, nenumărate studii au ajuns la concluzia că există un alt factor ce joacă un rol important în dezvoltarea cancerului de colon.  Este vorba despre o bacterie care accelerează dezvoltarea bolii în corp şi care se găseşte la vaci.

Este vorba despre Streptococcus gallolyticus gallolyticus (SGG) care se localizează, de obicei, în tumorile de pe colon. Oamenii de știință au realizat studii pe şoareci cărora le-au fost administrate aceste bacterii, pentru a observa evoluţia bolii. S-a constatat că microbul administrat a făcut ca volumul tumorii să crească de două ori mai mult decât în mod normal.

Cercetătorii au mai descoperit și că celulele cancerului de colon la oameni s-au înmulţit mult mai rapid din cauza bacteriei SGG.  74% dintre cei care au fost diagnosticaţi cu acest tip de cancer prezentau tumori ce aveau în compoziţe microbul, scrie divahair.ro

Mai multe articole despre:
cancer colon