MENIU

Greşeala pe care o facem toţi când punem grâu la încolţit

Greşeala pe care o facem toţi când punem grâu la încolţit

Grâul încolţit este considerat un adevărat elixir al tinereţii, datorită conţinutului ridicat de substanţe organice benefice organismului. În această perioada a anului, persoanele care vor să afle dacă vor avea parte de noroc în anul care vine, pun grâu la încolţit. Cu cât creşte mai des, cu atât se consideră că norocul va fi mai mare.

Există mai multe metode prin care poţi pune grâul la încolţit, dar noi ţi-o prezentăm pe cea mai folosită dintre ele.

Pune seminţele la înmuiat

Ai nevoie de aproximativ o cană de grâu uscat. Cantitatea trebuie mărită în cazul în care foloseşti o tavă foarte spaţioasă. Varsă seminţele într-un borcan transparent şi acoperă-le cu apă. Lasă seminţele la înmuiat peste noapte.

Spală seminţele şi lasă-le la scurs

Dimineaţă, varsă apă în care s-au înmuiat seminţele şi strecoară-le. Clăteşte-le de câteva ori cu apă rece şi lasă-le în scurgătoare pentru 1-2 zile sau până când încep să germineze. Zilnic, trebuie să uzi grâul cu apă proaspătă de două ori, dimineaţă şi seară.

Aşează grâul germinat într-o tavă cu pământ

După câteva zile, grâul tău ar trebui să-şi mărească volumul, iar seminţele trebuie să aibă deja un vlăstar tânăr, de aproximativ 1 cm.

Ia o tavă cu margini înalte şi presară un strat de pământ de 2-3 cm. Este indicat să foloseşti pământ de grădina sau de pădure.

Presară grâul germinat pe sol şi uniformizează-l pe toată suprafaţă pământului. Acoperă tavă cu o hârtie de ziar şi udă hârtia cu apă. Ai grijă să uzi grâul în fiecare zi, de două ori şi să-l acoperi la loc cu hârtia de ziar.

După câteva zile, ar trebui să obţii o tavă plină cu grâu încolţit, care seamănă cu un covor de iarbă.

Sursa: gradina.acasa.ro

Mai multe articole despre:
grâu sfântul andrei sf andrei grâu încolţit