MENIU

Greșeala pe care o fac toate gospodinele când pun varza la murat

Greșeala pe care o fac toate gospodinele când pun varza la murat

Una dintre activităţile culinare cele mai populare din luna octombrie este pusul verzei la murat. Deşi nu este un proces complicat, multe gospodine greşesc atunci prepară acest deliciu tomnatic.

Dacă şi voi vă număraţi printre gospodinele care plănuiesc să pună varza la murat anul acesta, iată câteva lucruri pe care ar fi bine să le ştiţi înainte de a te apuca de treaba:

Cum fermentează varza?

Procesul prin care varza se transformă în varza murată este numit lacto-fermentatie. Practic, Lactobacillus, o bacterie benefică ce se regăseşte şi în iaurt şi alte fructe şi legume, ajuta la transformarea zaharurilor în acid lactic în momentul în care iau contact cu o substanţă salină. Acidul lactic protejează împotriva creşterii bacteriilor nocive, fiind foarte benefic pentru sănătate.

De ce avem nevoie? 

Pentru a pune varza la murat nu ai nevoie de multe ingrediente. În principiu, ai nevoie doar de varză, sare, mărar, cimbru, hrean şi un recipient în care să pui varza. În ceea ce priveşte sarea, se adaugă 45 grame de sare la un litru de apă, sau în funcţie de preferinţe.

De ce trebuie să punem varza la murat?

Acest proces a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri de către strămoşii noştri, fermentarea ajutând la păstrarea verzei cu mult după terminarea sezonului său. Pe de altă parte, studii moderne au arătat că există şi alte beneficii ale alimentelor murate, acestea conţinând o varietate de antioxidanţi şi probiotice. Şi să nu uităm de gustul delicios pe care îl capătă alimentele murate!

Ce ar putea să nu meargă bine?

Nu prea are cum să nu iasă bine! Este posibil să observi bule sau spumă albă deasupra verzei, însă trebuie să ştii că acestea sunt doar semne ale unei fermentaţii normale. Dacă regăsiţi semne de mucegai deasupra verzei, înseamnă că este prea cald în încăperea în care ţineţi recipientul cu varză sau se poate datora faptului că varza nu a fost în întregime acoperită cu apă. Oricum, nu este nicio problemă: puteţi îndepărta urmele de mucegai şi remedia problema, iar fermentaţia îşi va continua ritmul firesc.