MENIU

Gregorian Bivolaru, achitat de Tribunalul Cluj în dosarul de trafic de persoane

<p>Gregorian Bivolaru află astăzi dacă va fi extrădat &icirc;n Rom&acirc;nia</p>

Fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, urmărit internaţional după ce a fost condamnat la închisoare pentru act sexual cu un minor, a fost achitat, miercuri, de către Tribunalul Cluj, în dosarul de trafic de persoane instrumentat de DIICOT şi trimis în judecată în 2007, decizia nefiind însă definitivă.

Potrivit soluţiei judecătorilor Tribunalului Cluj, publicată pe site-ul instanţei, în dosarul de trafic de persoane instrumentat de DIICOT Gregorian Bivolaru a fost achitat de patru infracţiuni, iar pentru alte şase infracţiuni de care era acuzat instanţa a dispus încetarea procesului penal, pe motiv că faptele s-au prescris, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist (…) având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală, de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală (…). Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, având în vedere că art.1 al.1 din O.U.G. 112/2001, care sancţiona fapta de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, a fost abrogat. (…) Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de persoane", se arată în soluţia judecătorului.

Potrivit documentului citat, faptele pentru care judecătorul a dispus încetarea procesului penal pe motiv că s-au prescris sunt iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la discriminare, promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, trecere ilegală a frontierei de stat, instigare la ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Mai multe articole despre:
MISA sectă Gregorian Bivolaru