MENIU

AVERTISMENT de ultimă oră pentru românii care se află în GRECIA! Zonele afectate

Ministerul Afacerilor Externe informează că serviciul de meteorologie din Grecia a emis o prognoză de vreme nefavorabilă pentru perioada 13-14 iulie 2019, respectiv ploi torenţiale, furtuni şi vânt în rafale.

Zonele afectate de vremea nefavorabilă severă sunt Marea Ionică de Nord, Epir, zona de vest a Greciei Centrale, centrul şi estul Macedoniei, Thesalia, insulele Sporade de Nord şi insulele din Nordul Mării Egee.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE transmis sâmbătă AGERPRES, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 şi +302106744544, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Mai multe articole despre:
Grecia atenţionare de călătorie vremea Grecia