Grecia: Noi reglementări pentru turiști de la 1 iulie. La distracție sau în izolare, în funcție de un cod de bare
Autoritățile elene pun capăt speculațiilor legate de noile reglementări din domeniul turismului ce vor intra în vigoare începând cu data de 1 iulie. Astfel, turiştii care vor ajunge în Grecia începând cu 1 iulie vor trebui să completeze un chestionar online, cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară, şi vor primi un cod de bare care va determina dacă trebuie să fie supuşi unui test de depistare a coronavirusului la sosire, informează AFP, preluat de Agerpres.
Prin această reglementare se pune, practic, capăt procedurii de testare aleatorie a călătorilor în funcţie de ţara de origine, care a provocat confuzie în rândul turiştilor în ultima perioadă întrucât oamenii nu ştiau dacă trebuie să petreacă o noapte la hotel pentru a fi testaţi sau vor fi plasaţi în carantină după ce aterizează pe aeroporturile din Atena şi Salonic.
Grecia, o ţară care a fost relativ scutită de pandemia de coronavirus, cu 191 de decese raportate până în prezent, a demarat o vastă campanie destinată relansării turismului, sector responsabil pentru un sfert din Produsul său Intern Brut (PIB) al țării cu scopul de a-i linişti pe turiștii, dar și pe grecii care se tem de un al doilea val al epidemiei de coronavirus.
Prin urmare, Guvernul elen a introdus un nou protocol, care cere turiştilor să completeze un chestionar online cu 48 de ore înainte de sosirea în ţară, care conţine datele personale, precum ţara de origine sau ţările traversate în ultimele 15 zile. Completarea chestionarului va fi obligatorie până pe data de 31 august.
Pe baza datelor furnizate, fiecare turist va primi un cod personal QR care va fi verificat, pe telefonul său mobil sau varianta imprimată pe hârtie, la punctul de sosire. În funcţie de codul de bare, turistul va fi direcţionat spre ieşire sau spre spaţiul de testare. În acest caz, persoana va trebui să se izoleze la adresa furnizată pe chestionar, unde va aştepta rezultatele testului, potrivit noului protocol de protecţie civilă.
Graţie acestei noi proceduri "vom aveam şanse mari de a putea depista majoritatea cazurilor importate", a declarat Dimitris Paraskevis, membru al comitetului de experţi înfiinţat la Ministerul Sănătăţii din Grecia.
Începând cu data de 1 iulie, toate aeroporturile din Grecia vor fi redeschise pentru zborurile internaţionale, iar porturile din Patras şi Igoumenista vor primi din nou feriboturi provenite din Italia iar celelalte porturi din Grecia vor fi redeschise pentru navele de croazieră, mai arată sursa citată.