Grecia a scos la vânzare mai multe insule private. Cât trebuie să scoată din buzunar cei care își doresc un paradis personal
În acest an, guvernul Greciei a scos la vânzare mai multe insule private, oferind astfel o oportunitate unică pentru cei care doresc să aibă propriul lor paradis în Marea Mediteraneană. Prețurile acestor insule ar putea surprinde mulți români!
În anul 2024, mai multe insule private din Grecia au fost puse în vânzare, oferind oportunități de neratat celor cu dare de mână care își doresc își facă micul paradis privat, ferit de ochii lumii, și care să ofere liniște și priveliști de vis.
Oferta se anunță a fi una bogată, întrucât dimensiunile insulelor pot varia considerabil, începând de la aproximativ 250 de metri pătrați până la un kilometru sau mai mult.
Aceste insule pot fi utilizate atât pentru a construi reședințe private de lux, cât și pentru a deschide stațiuni turistice complete, atrăgând vizitatori din întreaga lume. Prețurile acestor proprietăți pot varia considerabil, de la 2 milioane de dolari pentru cele mai accesibile insule, până la 55 de milioane pentru cele mai exclusiviste.
Un exemplu de insulă scoasă la vânzare este Makri, situată la aproximativ 60 km de Kefalonia și 50 km de Zakynthos. Cu o suprafață de aproape un kilometru pătrat, cei interesați de achiziționarea acestui mic paradis martitim vor trebui să plătească în jur de 8 milioane de euro.
Iar cei care își doresc o variantă mai „ieftină” au la dispoziție o insulă superbă precum Kouneli, care are 250 de metri pătrați, în mare parte acoperiți de păduri. Această insulă are țărmuri stâncoase, iar prețul pentru care se vinde este de 4 milioane de euro. Omfori este cea mai scumpă astfel de insulă scoasă la vânzare. Ea va costa 55 de milioane de dolari, fiind deja dezvoltată parțial.
Klaus Iohannis pleacă în Marea Britanie, la a patra reuniune a Comunității Politice Europene