MENIU

Grav accident rutier pe Centura de Nord a Craiovei! Două persoane au ajuns la spital

Accident Craiova

Un accident rutier provocat de un şofer de TIR din Ucraina s-a produs, miercuri seară, pe Centura de Nord a Craiovei. În eveniment au fost implicate trei autovehicule, iar două persoane au ajuns la spital, relatează realitateadecraiova.net.

Potrivit poliţiştilor un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ucraina, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de deplasare intrând în coliziune cu un autoturism condus în același sens de către un tânăr în vârstă tot de 21 de ani, din comuna Leu.

În urma impactului, autoturismul ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, aceasta din urmă răsturnându-se în afara părții carosabile.

Din evenimentul rutier a rezultat vătămarea conducătorului auto din comuna Leu și a unui tânăr de 23 de ani, pasager în autoutilitară, aceștia fiind transportați la spital.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

“În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Mai multe articole despre:
accident centura cariova tir