MENIU

Grav accident rutier la Cluj. Un mort și șase răniți

O persoană a murit şi alte şase au fost rănite, sâmbătă după-amiază, în urma unui accident produs pe E81, în judeţul Cluj, după ce o dubă de transport călători a lovit un autoturism care circula regulamentar. 

Unul dintre răniţi, aflat în stare gravă, a fost preluat de un elicopter SMURD, fiind transportat la un spital din Târgu Mureş, scrie News.ro.

Accidentul a avut loc în localitatea clujeană Stejăriş, la limita dintre judeţele Alba şi Cluj, după ce şoferul dubei de transport persoane a depăşit un TIR, intrând pe contrasens, şi a lovit un autoturism care circula regulamentar.

„Din primele informaţii pe care le avem, a fost implicată o dubă de transport persoane şi un autoturism. Şase persoane au fost rănite, iar una dintre ele, aflată în stare mai gravă, a fost preluată de un elicopter SMURD. O persoană a decedat”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş.