MENIU

Coliziune între un autocar și un autoturism! Un copil de 4 ani a fost proiectat prin parbriz

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs luni dimineaţă pe Drumul Naţional 6, în judeţul Giurgiu, unde un autoturism s-a ciocnit cu un autocar în care se aflau 30 de pasageri.

Niciunul dintre pasagerii din autocar nu a fost rănit, dar patru dintre cei cinci ocupanţiai autoturismului au fost transpprtaţi la spital, cel mai grav fiind rănit un copil de patru ani care a fost proiectat prin luneta maşinii.

Potrivit giurgiuveanul.ro, o femeie nu a acordat prioritate de trecere unui autocar, în care se aflau 30 de pasageri, intrând în coliziune cu acesta, autoturismul fiind proiectat apoi într-un autotren. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Giurgiu, Cornel Vasilache, au rezultat patru victime, una primind îngrijiri medicale la faţa locului, celelalte fiind transportate la spital.

Pasagerii din autocar nu au suferit leziuni.

În autoturismul Volkswagen Golf, înmatriculat în Sălaj, se aflau cinci pasageri. Copilul de patru ani a fost proiectat prin parbriz şi transportat la spital de un echipaj al SAJ Giurgiu, împreună cu mama sa.

Şi bunica copilului, o femeie, de 61 de ani, a fost transportată la spital de un echipaj SMURD.

În cauză, poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Mai multe articole despre:
accident victime DN6