MENIU

Grav accident, în Argeș: 4 victime. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă - FOTO

Grav accident, în Argeș: 4 victime. Foto: IPJ Argeș

Patru persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în zona centrală a municipiului Piteşti. În urma unei coliziuni între două autoturisme, patru persoane au fost transportate la spital.

,,Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, din Piteşti, care conducea un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, din direcţia Craiovei către Găvana, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 61 de ani, din Piteşti. În urma impactului, ambii conducători auto, precum şi pasagerii din cele două vehicule, un bărbat de 49 de ani, din primul autoturism, respectiv o femeie de 55 de ani, din al doilea autoturism, au primit îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la spital", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, potrivit Agerpres.

Trei dintre victime au fost extrase din autovehicule de către echipajele de intervenţie, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.