Grav accident de tramvai în București. Un bărbat, lovit pe trecerea de pietoni, dimineață
Un bărbat a fost lovit, luni dimineaţă, pe o trecere de pietoni din Capitală, de un tramvai al cărui vatman spune că nu a văzut că cineva se angajase în traversare. În urma accidentului, circulaţia tramvaielor a fost blocată aproape o oră şi jumătate, anunţă Brigada Rutieră Bucureşti, potrivit Mediafax.
Accidentul a avut loc în jurul orei 08:00, pe Bulevardul Timişoara, din Bucureşti. Un bărbat de 33 de ani, care traversa pe la trecerea de pietoni, a fost acroşat de un tramvai.
"Pietonul traversa regulamentar strada, pe la trecere. Vatmanul spune că nu l-a observat şi s-a trezit pur şi simplu cu el în faţa tramvaiului. Circulaţia a foat blocată până la ora 09:10, pentru efectuarea cercetărilor la faţă locului. Vatmanul a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat că nu consumase băuturi alcoolice", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere Bucureşti, comisarul Ovidiu Munteanu.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Universitar, pentru investigaţii amănunţite. Iniţial, el a refuzat să fie dus la unitatea sanitară.
Pe toată perioada efectuării cercetărilor la faţă locului, circulaţia tramvaielor 8, 25 şi 35 a fost blocată pe sensul spre Piaţa Huwe.