Grasu XXL, DOSAR PENAL după o altercație cu un fan: de la ce a pornit conflictul
Grasu XXL s-a ales cu dosar penal pentru că a aruncat cu o sticlă de apă într-un fan și l-a înjurat, după ce tânărul l-a apostrofat. Totul s-a întâmplat la un festival din Capitală. Acum, rapperul este la audieri.
Scandalul a avut loc după ce Grasu XXL a urcat pe scenă, sâmbătă seară. Fanul a făcut o remarcă referitoare la casa de pariuri pe care rapper-ul o promovează.
În acel moment, după cum se vede în imagini, artistul s-a enervat și a aruncat cu o sticlă de apă spre tânăr.
Mai mult decât atât, a urmat un val de injurii din partea cântărețului.
După ce imaginile filmate de cei prezenți la festival au apărut în spațiul public, polițiștii s-au sesizat și au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.