INCIDENT la graniță. 20 de persoane, prinse când încercau să treacă ilegal frontiera, prin județul Arad
Poliţiştii de frontieră au prins, în ultimele 24 de ore, cel puțin 20 de migranți când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, prin județul Arad. Oamenii erau ascunşi în autocamione sau au fost prinși în timp ce traversau pe jos câmpul.
În două camioane care transportau mobilier şi aluminiu pentru firme din Germania şi Norvegia, conduse de un bulgar și un grec au fost descoperiţi nouă migranţi. Camioanele au fost verificate la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand.
"În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, nouă cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, Pakistan şi India, cu vârste cuprinse între 17 şi 42 ani", a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.
În Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra a trei camioane conduse de un cetăţean turc, un român şi un bulgar, care erau încărcate cu pal şi aluminiu ce urmau să ajungă în Germania, Polonia şi Belgia.
"În urma controlului, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv pe osiile din partea din spate a semiremorcii, zece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 şi 29 de ani, solicitanţi de azil în România", se arată în comunicat.
În zona oraşului Nădlac, la 50 de metri de linia de frontieră cu Ungaria, au fost observate două persoane care se deplasau pe jos, pe câmp. Acestea sunt din Maroc şi Algeria, în vârstă de 30 de ani, şi ar fi vrut să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.