MENIU

Grădiniţă vandalizată în Hunedoara. Pe fațada clădirii au fost scrise mesaje de ameninţare şi ură

Grădiniţă vandalizată în Hunedoara. Foto: Daniel Guţă / Adevărul

O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată la scurt timp după renovare. Pe fațada clădirii au fost scrise mesaje de ameninţare şi ură. 

Locuitorii din zonă au sunat la 112 când au văzut că faţada recent zugrăvită în culorile curcubeului a fost mâzgălită. Pereţii exteriori au fost stropiți cu var, iar autorii au lăsat mesaje de ură şi ameninţare.

Reprezentanții Primăriei Hunedoara au preciat că locurile vor fi remediate, iar grădinița se află încă în șantier.

Polițiștii fac cercetări în acest caz. Ei au deschis un dosar penal pentru distrugere și amenințare și încearcă să-i identifice pe făptași.

„Poliţia municipiului Hunedoara efectuează cercetări sub aspectul comiterii de distrugere şi ameninţare, în vederea identificării autorilor şi a luării măsurilor legale”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Oamenii legii cred că autorii mesajelor au fost deranjați de culorile în care era vopsită grădiniţa, adică cele ale curcubeului, culori adoptate și ca simbol universal al diversităţii sexuale. 

Mai multe articole despre:
hunedoara gradinita vandalizata hunedoara