MENIU

Ea este gardiana-porno. A întreţinut relaţii sexuale cu un deţinut, dar amândoi au sfârşit rău

Shauna Cleary este o tânără de 28 de ani, care în 2016 s-a angajat ca ofiţer de penitenciar la o închisoare din Ţara Galilor. Deşi, evident, lucra în sectorul rezervat deţinutelor, ea ajunge şi în aripa condamnaţilor de sex masculin, având în vedere că cele două corpuri ale închisorii erau unul lângă altul. Galeria Foto.

Gardiana avea să facă greşeala vieţii ei. S-a îndrăgostit de un deţinut de 22 de ani, condamnat la 10 ani după gratii pentru tentativă de omor asupra unui bătrân de 77 de ani. Ea chiar i-a făcut cadou iubitului puşcăriaş un telefon mobil, pe care bărbatul l-a ascuns bine în celulă. Cei doi comunicau prin mesaje, iar textele lor erau de natură erotică. Se pare că ei ar fi întreţinut şi relaţii sexuale în închisoare.

Cei doi îndrăgostiţi au fost prinşi de directorul pentineciarului. Condamnatul a mai primit un spor de pedeapsă de 6 luni, în timp ce gardiana a fost condamnată la 4 luni de închisoare cu suspendare.

Cum arată gardiana-porno, în Galeria Foto.

Mai multe articole despre:
închisoare sex porno