Gorghiu: Cazanciuc trebuia să-și dea demisia înainte de a scrie comunicatul adresat PNL
Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, afirmă că ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, ar trebui să-și dea demisia pentru comunicatul de presă prin care le atrage atenția liberalilor că riscă sancțiuni penale în cazul unor "manifestări politice ilegale".
"Domnul ministru Cazanciuc ar fi trebuit să-și dea demisia înainte să scrie comunicatul acesta, dacă știa că vrea să-l scrie sau dacă cineva l-a obligat să-l scrie. În ultimele două zile a avut niște ieșiri absolut speciale, ca să nu le spun altfel. Da, ar trebui să-și dea demisia. Știți cum, când vezi un prim-ministru care este acuzat de asemenea fapte, care sfidează ordinea constituțională, structura constituțională a statului român, că nu-și dă demisia, tu, ca biet ministru al Justiției, care abia te inventezi acum în spațiul public ca om politic, de ce să ți-o dai?", a declarat copreședintele PNL, Alina Gorghiu la un post de televiziune. Ea a răspuns astfel la întrebarea legată de comunicatul prin care ministrul Justiției le atrage atenția liberalilor că organizarea de "manifestări politice ilegale" în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală.
"Este pentru mine o surpriză extrem de neplăcută ca un ministru al Justiției, un ministru care ar trebui să se preocupe de corupția din România, de Mecanismul de Cooperare și Verificare pe tema justiției, de situația erorilor judiciare din România, să se preocupe de lucruri care țin de competențele domniei sale, se apucă să scrie depeșe înfierând Opoziția, anunțându-ne cum ne face plângeri penale, cum nu avem dreptul să protestăm ca cetățeni ai României cu drepturile și libertățile noastre", a mai spus co-președintele PNL, citată de Agerpres.