Gogoșari în oțet, rețeta lui Radu Anton Roman. Ingredientul pe care trebuie să-l pui în borcan pentru a păstra zeama limpede și legumele tari
Gospodinele care doresc să umple cămara cu conserve nu vor da greş cu reţeta regretatului gastronom Radu Anton Roman. La gogoşarii cu miere şi oţet se pot adăuga castraveciori, mere, pere, prune, gutui, struguri, ceapă şi usturoi.
Gogoșari în oțet - pentru zeamă ai nevoie de:
3 litri apă
1,5 1 oţet 9 grade
450 g zahăr
300 g miere
30 boabe piper
6 foi dafin
30 g boabe muștar
3 rămurici cimbru uscat
3 linguri sare
Legume şi fructe – cantitățile sunt suficiente pentru un borcan de 10 litri:
1 kg ceapă roşie mică
5 căpăţăni usturoi
1 ţelină mijlocie
5 morcovi potriviţi
3 legături cimbru uscat
3 rădăcini hrean
1 legătură tulpini mărar uscat
3 mere tari
7 kg gogoşari roşii, umflaţi, sănătoşi şi tari (sau 9 kg castraveciori) ori ce doriţi: prune, varză roşie, mere, conopidă etc.
Mod de preparare:
Se curăţă ceapa, ţelina, morcovii, se taie felii, se curăţă usturoiul. Castraveciorii se aleg de obicei mici, cât mai mici, aşa numiţii cornişon.
Gogoşarii în schimb, se aleg mari, roşii, tari. Se spală, se aşază în borcan – la fiecare strat de castraveciori sau gogoşari se mai pun o felie de ţelină, 2-3 rondele morcov; 5-6 căţei, usturoi, cepe roşii mici (nu puneţi, în zeama asta, castraveciori şi gogoşari împreună, că nu se pupă)
Când borcanul s-a umplut se întind trei mere tăiate felii apoi rămurele de vişin verzi, crenguţe de mărar şi cimbru uscat. Zeama fiartă şi puţin răcită se toarnă în borcanul bine spălat cu apă fierbinte (atenţie: pentru ca borcanul să nu se spargă trebuie să-l aşezăm pe lame de cuţit). Se acoperă cu o farfurie, se înveleşte în cârpe să-şi păstreze căldura şi se lasă toată noaptea să respire şi să scadă. A doua zi se completează cu zeama rămasă, se leagă cu celofan bine spălat şi înmuiat în apă fierbinte. După 3-4 săptămâni e numai bun de mâncat.
Taine:
a) Se pot, în aceeaşi zeamă, mura şi fructe – mere, pere, prune, struguri, gutui – singure sau în amestec, precum şi numai cepe roşii sau usturoi (la borcane mai mici).
b) Se pot pune şi felii de sfeclă roşie, care vor da culoare mai întunecată,
misterioasă castraveciorilor mai ales.
c) Gogoşarii se pot, pentru a fi mai spornici, tăia în jumătăţi, sferturi, felii.
Deci, la un borcan de 10 litri trebuie cam 10-14 kg gogoşari şi cu 1-2 litri mai
puţină zeamă decât de obicei. Se dau feliile într-un clocot, 2-3 minute în zeamă, apoi se îndeasă în borcan; intră vreo 14-15 kg gogoşari.