MENIU

Gluma proastă făcută de 2 elevi din Tulcea, taxată DRASTIC! Ce AMENDĂ au primit

Spray lacrimogen - imagine de arhivă

Doi elevi care au pulverizat spray iritant lacrimogen într-o școli din municipiul Tulcea, au fost taxați cu 2000 de lei fiecare, relatează realitateadetulcea.net.

Astăzi, în jurul orei 11.00,  jandarmii au fost solicitaţi să intervină într-o școală din municipiul Tulcea, ca urmare a folosirii unui spray iritant lacrimogen de către doi elevi.

Cu ajutorul sistemelor de supraveghere video, jandarmii au reușit să-i identifice pe cei doi elevi, cu vârste de 16, respectiv 17 ani.

“Întrebați de cele întâmplate, initial, aceștia au negat cele comise, însă, imaginile de pe camerele video i-au determinat să recunoască fapta. Din imaginile surprinse, a reieșit faptul că cei doi elevi au pulverizat spray iritant lacrimogen la intrarea în una dintre clase, mai precis asupra ușii,  însă nu a produs vătămări ale integrității corporale sau sănătății altor elevi.”transmite IJJ Tulcea/

Părinții celor doi elevi au fost informați cu privire la situația produsă, iar unul dintre aceștia s-a prezentat la unitatea școlară în vederea luării la cunoștință a faptei comise și a măsurilor luate conform prevederilor legale în vigoare.

Cei doi elevi au fost sancționați cu amendă, în valoare de 2.000 lei fiecare.