GIGI BECALI, eliberat din închisoare pentru cinci zile, în mare discreţie
GIGI BECALI a fost eliberat în secret din închisoare pentru cinci zile. Finanțatorul echipei STEAUA se află alături de familie, în locuința sa din Pipera.
Omul de afaceri Gigi Becali a primit o permisie de cinci zile şi a plecat marţi din Penitenciarul Poarta Albă, mergând la locuinţa sa din Pipera, judeţul Ilfov, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate finanţatorului FC Steaua.
Potrivit surselor citate, comisia de specialitate a penitenciarului i-a acordat lui Gigi Becali o permisie de cinci zile. Acesta ar trebui să se întoarcă, sâmbătă, la Penitenciarul Poarta Albă.
Potrivit Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, persoanelor condamnate care au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale pot primi recompense, printre care şi permisiunea de ieşire din penitenciar pentru cinci zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an.
GIGI BECALI are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, pe 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul Valiza şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
Potrivit avocatului lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, omul de afaceri a solicitat să poată merge la muncă, la Academia "Gheorghe Hagi", şi la slujbele de la o biserică din afara unităţii de detenţie fără însoţitor, precum şi să poată avea telefon mobil.
"Domnul Becali a depus o contestaţie în legătură cu unele drepturi ce îi sunt conferite prin lege şi care derivă din regimul deschis de executare a pedepsei, respectiv dreptul de a se deplasa la muncă în exteriorul penitenciarului, fără supraveghere, în mod individual, dreptul de a deţine şi folosi telefonul mobil şi dreptul de a participa la activităţi cu caracter religios, în mod individual, fără supraveghere, în afara penitenciarului. (...) La Secţia exterioară de la Valu lui Traian nu există biserică şi chiar dacă ar exista, pentru cei care execută în regim deschis legea conferă dreptul de a merge la slujbe în exteriorul penitenciarului", a declarat Bogdan Vlad, care a precizat că Gigi Becali merge la muncă la Academia lui Gheorghe Hagi de la Ovidiu, dar însoţit de un agent de pază, "deşi se poate deplasa singur".