MENIU

Gigi Becali, ajutor nesperat pentru românul condamnat la moarte în Malaezia

Gigi Becali, ajutor nesperat pentru românul condamnat la moarte în Malaezia

Cazul tânărului condamnat la moarte se apropie de un nou moment sensibil, cu o încărcătură aparte.

Tatăl lui Ionuţ Gologan străbate din nou mii de kilometri, mergând, săptămâna aceasta, pentru a doua oară în Malaezia să-şi viziteze fiul aflat în "închisoarea morţii". Pe lângă aşteptata ocazie a revederii, noua "expediţie" întreprinsă în Malaezia de Dumitru Gologan are, de această dată, o semnificaţie aparte. Şi asta pentru că va merge la fiul său încărcat cu daruri sfinte şi din partea lui George Becali. O bucurie aparte a avut-o Dumitru Gologan chiar la scurt timp după ce a primit darurile de la patronul Stelei.

"După ce am fost la domnul Becali, m-a sunat băiatul din Malaezia. Aflase şi era bucuros. Mi-a zis: 'Tată, am vorbit cu domnul Becali la telefon! Mi-a spus că o să-mi trimită un preot aici şi că vrea să-mi angajeze un al doilea avocat. Mi-a zis că ţi-a dat nişte bani, nişte cărţi, o cruce şi o Biblie să mi le aduci. Abia aştept să ajungi din nou la mine!'", a declarat Dumitru Gologan, pentru ziarulring.ro.