MENIU

Ghinion mare pentru Mihai Trăistariu, înainte de semifinala Eurovision 2016

Semifinala Eurovision are loc pe 4 martie la Baia Marea, iar finala pe 6 martie. Până atunci se fac repetiţii, iar cei 12 concurenţi au emoţii şi speră să reuşească să reprezinte România. Mihai Trăistariu, unul dintre favoriţii la Eurovision, este răcit.

Mihai Trăistariu ar putea avea probleme în Semifinala Eurovision România 2016, pentru că este răcit.

„Sunt încântat de sunet şi de scenă, mi-am urmărit show-ul pentru a vedea ce pot schimba şi îmbunătăţi. Sunt puţin răcit, dar fac eforturi pentru a fi la înălţime pe scena Selecţiei Naţionale. Am încredere că Paradisio este o piesă care poate câştiga în Suedia, deci votaţi cu mine şi speraţi alături de Pradisio”, a desclarat şi MIHAI, cel care a fost recunoscut „cea mai bună voce din România" în 1999, 2000 şi 2006, dar mai ales a obţinut la concursul Eurovision cel mai mare punctaj din istoria României: 172 de puncte, cu piesa „Tornero”, scrie Click.ro.

 

EUROVISION 2016, semifinală. Primele impresii ale concurenţilor înainte de competiţie

 

EUROVISION 2016. Primele impresii de la scenă ale concurenţilor

Fostul învăţător din Timişoara, Doru Todoruţ şi partenera lui de scenă, soprana Irina Baianţ, au fost primii la repetiţie. „Prima repetiţie a ieşit foarte bine. Am făcut micile reglaje pentru sunet şi pentru grafică, dar vom continua şi mâine…”, ne-a spus Doru la coborârea de pe scenă. „Vocile să ne ţină!…”, a completat Irina Baianţ.

Constănţeanca Andra Olteanu a intrat şi ea în programul de repetiţii şi ne-a declarat: „Arată superb. O să fie un spectacol extraordinar. Luminile sunt incendiare. Nu trebuie să rataţi show-ul. Celor care nu şi-au achiziţionat bilete le recomand să nu rateze spectacolul de la televizor!”

„Se vede foarte frumos din scenă. Acustica e foarte bună, atmosfera – frumoasă, luminile, superbe. Noi mai avem de lucrat la coregrafie. Am crezut că am nimerit la Stockholm… Dacă aici e atât de mare desfăşurarea de forţe… mă gândesc ce va fi la finala europeană… Suntem impresionaţi de cum arată scena, sala”, sunt de părere şi Dream Walkers, cei patru tenori din trupa special creată de compozitorul Cristian Faur pentru Eurovison.

După probele de sunet de pe scena de la Baia Mare, şi tânăra Irina Popa s-a declarat foarte mulţumită. E încrezătoare că show-ul ei de pe 4 martie va suna şi se va vedea foarte bine.

Este una dintre cele mai populare, versatile şi longevive trupe pop rock, funk, rock and roll, pop, retro şi fusion, cu peste 15 ani pe piaţa muzicală din România şi peste 1400 concerte live la activ. „Suntem siguri că vom face show fain la Maramu’”, este convingerea celor de la Jukebox. Membrii trupei s-au declarat încântaţi de colaborarea cu echipa TVR, ştiu foarte bine ce au de făcut pe scenă şi abia aşteaptă concursul de pe 4 martie.

Fostul concurent de la Vocea României, Mihai Băjinaru spune că a avut un sunet excelent pe scenă la prima repetiţie. „Mi-a plăcut sound-ul în sală, abia aştept să vă cum va fi şi cu sala plină. Sunt entuziasmat, per total!”.

Membrii VanoteK sunt de asemenea multumiţi de sală şi de repetiţie. „Sunetul, scena, luminile, echipa, totul este ca la carte”, consideră cei şase tineri, membri ai trupei din Republica Moldova.

„Sunt încântat de sunet şi de scenă, mi-am urmărit show-ul pentru a vedea ce pot schimba şi îmbunătăţi. Sunt puţin răcit, dar fac eforturi pentru a fi la înălţime pe scena Selecţiei Naţionale. Am încredere că Paradisio este o piesă care poate câştiga în Suedia, deci votaţi cu mine şi speraţi alături de Pradisio”, a desclarat şi MIHAI, cel care a fost recunoscut „cea mai bună voce din România” în 1999, 2000 şi 2006, dar mai ales a obţinut la concursul Eurovision cel mai mare punctaj din istoria României: 172 de puncte, cu piesa „Tornero”.

„Iubesc muzica şi m-am simţit extraordinar pe scenă. Abia aştept să vină live-ul. Cred că atunci o să fie minunat. Mă aşteptam să fie ecou în sală, dar sunetul a fost bun”, spune Florena, orădeanca de numai 17 ani.

Băimărenii din Gaşca de acasă nu au de ce să se plângă. Doar sunt acasă, la Baia Mare: „Am colaborat foarte bine cu echipa organizatorilor. Este o experienţă interesantă – scena arată bine, sunetul este bun, luminile arată superb, iar în carul TV se aude foarte bine (ceea ce înseamnă că şi telespectatorii de acasă vor fi multumiţi de sunet). Mai rămâne să cântăm pe scenă vineri seară”.

„Prima repetiţie a fost foarte bună, ne-am acomodat repede pe scenă. Având un backing complex, la noi au fost câteva reglaje de făcut, dar tocmai pentru asta sunt repetiţiile. Simţim că echipa TVR ne respectă pentru ceea ce facem şi totul o să fie perfect”, crede şi Ovidiu Anton, care prticipă la Selecţia Naţională Eurovision pentru a cincea oară.

„Am avut emoţii chiar de acum, de la repetiţii. Sper să am o energie pozitivă şi la concurs vineri seară, energie pe care să o transmit şi celor de acasă”, spune şi Xandra, premiată la Festivalul Mamaia încă de la 16 ani.

Cele mai noi informaţii, foto şi video legate de concursul Eurovision se găsesc pe site-ul dedicat competiţiei: eurovision.tvr.ro.

 

Recitaluri Vunk, Jo şi Ioana Voicu în seara semifinalei, pe scena de la Baia Mare

Prezintă cu Ioana Voicu semifinala şi finala Eurovision, susţine cu Vunk un recital pe scena de la Baia Mare în 4 martie, dar este şi zi de zi printre concurenţi şi echipa TVR  la repetiţii. Cornel Ilie transmite impresii online la cald despre ce se întâmplă în culise pe pagina lui oficială de FB. „Încep o experienţă care, pentru mine, cu toate bunele şi relele, va fi foarte interesantă. Vineri si duminică prezint semifinala şi finala Eurovision, împreună cu Ioana şi cu Jo. Live, pe pagina mea de Facebook, va arăt atmosfera de la pregătiri, de la repetiţii, din timpul concursului, o sa iau la întrebări concurenţii, juriul, echipa de producţie şi ce mai găsesc interesant. Staţi prin zonă, o s-avem ce comenta şi share-ui:)!”, ne-a spus Cornel Ilie.

 

Patru finalişti aleşi de juriu şi doi desemnaţi prin televoting în urma semifinalei din 4 martie

În curând vom auzi „Start vot!” la Eurovision România 2016. Moment în care, dacă doriţi ca artistul preferat să ajungă pe scena de la Stockholm, îl puteţi vota mai întâi în semifinala de pe 4 martie, iar apoi în finala din 6 martie, ambele transmise în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, de www.tvrplus.ro.

În seara semifinalei – 4 martie – primii patru finalişti vor fi desemnaţi în urma votului juriului de specialitate, iar celelalte două locuri destinate finaliştilor vor fi ocupate prin votul telespectatorilor, dintre ceilalţi opt concurenţi ai semifinalei. Telespectatorii vor putea vota de pe acelaşi număr de telefon pentru una sau pentru mai multe melodii, dar numai o singură dată pentru fiecare melodie, din momentul în care se vor declara deschise liniile telefonice. Liniile telefonice se vor deschide la semnalul „START VOT!”, în jurul orei 23.30 şi se vor închide după 20 (douăzeci) de minute, la semnalul „STOP VOT!”.

Votul va putea fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,…12), prin SMS, la numărul 1200 (tarif: 1 euro + TVA), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon  – 1200 şi tastând numărul piesei favorite din concurs: 01, 02, 03… 12, cu acelaşi tarif (1 euro + TVA / apel), valabil în reţelele Orange, Telekom şi Vodafone.

Reamintim că ordinea intrării în concurs în semifinala din 4 martie, care se desfăşoară la Sala Sporturilor din Baia Mare, este următoarea:

 

  1. Interpret: Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ

Titlu piesa: The Voice

Muzică: Doru Todoruţ, Irina Baianţ

Text: Doru Todoruţ, Irina Baianţ

 

  1. Interpret: Andra Olteanu

Titlu piesa: Nai Nai

Muzică: Andra Olteanu, Sever Selim

Text: Andra Olteanu, Sever Selim

 

  1. Interpret: Dream Walkers

Titlu piesa: Let It Shine

Muzică: Cristian Faur

Text: Cristian Faur

 

  1. Interpret: Irina Popa

Titlu piesa: Lasă-mă, eu te las

Muzică: Irina Popa, George Lazăr, Alexandru Tudor, Eduard Taraş

Text: Alexandru Tudor

 

  1. Interpret: Jukebox

Titlu piesa: Come On Everybody

Muzică: Jukebox

Text: Jukebox

 

  1. Interpret: Mihai Băjinaru

Titlu piesa: Never Too Late

Muzică: Andrei Tudor

Text: Cristian Faur

 

  1. Interpret: Vanotek feat. The Code & Georgian

Titlu piesa: I’m Coming Home

Muzică: Vanotek, Catană Ionuţ, Alex Cotoi, Sorin Seniuc, Adriana Rusu

Text: Anastasia Sandu

 

  1. Interpret: M I H A I

Titlu piesa: Paradisio

Muzică: Mihai Trăistariu, Robby G., Dumi Padure

Text: Mihai Trăistariu, Robby G., Dumi Padure

 

  1. Interpret: Florena

Titlu piesa: Behind The Shadows

Muzică: Gabriel Huiban, Laurenţiu Duţă

Text: Adam Powers

 

  1. Interpret: Gaşca de Acasă

Titlu piesa: Tu eşti povestea

Muzică: Călin Ionce, Pefi Pop

Text: Glad Berindei

 

  1. Interpret: Ovidiu Anton

Titlu piesa: Moment of Silence

Muzică: Ovidiu Anton

Text: Ovidiu Anton

 

  1. Interpret: Xandra

Titlu piesa: Superhuman

Muzică: William Taylor, Jonas Gladnikoff

Text: William Taylor, Jonas Gladnikoff

 

În finala Selecţiei Naţionale din 6 martie, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pe scena de la Stockhom, dintre piesele rămase în concurs, prin televot. Ca şi in cazul semifinalei, finala va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro.

 

***

Concursul cântecului european se va desfăşura, în 2016, la Stockholm, Suedia, în 10, 12 şi 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă. România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia. Pe eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, inclusiv Regulamentul oficial, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.