Ghinion la început de carnaval! Ce au pățit dansatoarele de la Rio în plin show
În toiul celebrării Carnavalului de la Rio, un nefericit incident a avut loc chiar pe sambodrom. Un număr de 15 persoane aflate într-un car alegoric au fost afectate, iar una a necesitat imobilizare și internare de urgență.
Incidentul a avut lor duminică noaptea și a implicat un car alegoric aparținând primei școli de samba de la paradă.
Din cauza unei ploi mărunte, cei care îl manevrau au pierdut controlul carului, iar acesta a intrat în gardul care despărțea sambodromul de tribune, strivind o persoană. O persoană și-a rupt un picior, dar parada a continuat.