Gheorghiță: „Vaccinările cu AstraZeneca vor continua. Cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca nu au de ce să intre în panică”
Valeriu Gheorghiță - președintele Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID a anunţat că vaccinările cu AstraZeneca vor continua şi mâine, dar nu din lotul ABV 2856 semnalat în Italia.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a declarat că se carantinează doar dozele din lotul suspect: „Vaccinările cu AstraZeneca vor continua și mâine”.
Medicul Valeriu Gheorghiță a mai spus că persoanele care s-au vaccinat cu lotul AstraZeneca venit în țară nu au de ce să intre în panică.
„Cei programați la rapel cu AstraZeneca vor fi injectați cu AstraZeneca, însă nu din lotul ABV 2856 semnalat în Italia. Cei care sunt programați mâine vor primi doza de vaccin AstraZeneca dintr-un alt lot, necarantinat” , a declarat Valeriu Gheorghiță, joi seara, la un post TV, după ce premierul Florin Cîțu a anunțat că a fost suspendată vaccinarea cu lotul-problemă de vaccin AstraZeneca.
„Nu există în momentul de faţă un semn care să indice o legătură de cauzalitate între vaccinarea cu vaccinurile de la AstraZeneca şi aceste evenimente raportate la nivel european, acele 30 de cazuri de evenimente trombo-embolice, adică de apariţie de cheaguri de sânge. Sunt circa 30 de cazuri din aproximativ 5 milioane de persoane vaccinate la nivel european cu vaccinul de la AstraZeneca. Această frecvenţă este similară cu ceea ce se întâmplă în restul populaţiei generale nevaccinate, deci practic nu sunt semnale că există o incidenţă mai crescută a acestor evenimente faţă de populaţia nevaccinată, ca atare, Agenţia Europeană a Medicamentului, după analiza tuturor datelor, a precizat că se recomandă continuare vaccinării cu acest tip de vaccin, ţinând cont de faptul că la acest moment beneficiile depăşesc categoric riscurile care sunt asociate", a afirmat Valeriu Gheorghiţă.
Acesta a transmis un mesaj celor 77.000 de persoane vaccinate cu AstraZeneca în România: „Să nu intrăm în panică. Atât timp cât starea de sănătate este bună, oamenii trebuie să fie liniștiți. Nu există o recomandare particulară, nu luăm niciun tratament. Stilul de viață rămâne același”.