Gheorghiță: „Cei cu vârsta sub 20 de ani, băieţii în general, care trec prin covid, au risc de a dezvolta probleme cardiace”
Valeriu Gheorghiță - președintele Comitetului Naţional de coordonare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 a declarat, joi, că tinerii cu vârste sub 20 de ani, în special băieţii, sunt mult mai expuşi riscului de a dezvolta complicaţii cardiace în urma trecerii prin infecţia cu SARS-CoV-2 decât în urma vaccinării.
„Copiii ştim foarte clar că au un risc mic de a dezvolta forme severe. Vaccinarea, pe de altă parte, aduce beneficii clare şi în cazul copiilor cu vârsta de peste 12 ani prin faptul că poate să reducă riscul anumitor complicaţii inflamatorii, cum este sindromul inflamator multisistemic, cu afectare cardiacă. Avem deja date care ne arată că cei cu vârsta sub 20 de ani, băieţii în general, care trec prin infecţia cu SARS-CoV-2 au un risc de şase ori mai mare de a dezvolta complicaţii cardiace, în speţă miocardită, comparativ cu riscul care îl asociază vaccinarea.
Deci iată, am putea spune că prin vaccinare putem scădea inclusiv riscul de afectare cardiacă. Atunci când ne gândim dacă vaccinez sau cu copilul şi decid că nu-l vaccinez de teama să nu facă miocardită este o abordare greşită. De ce? Pentru că prin infecţie, prin trecerea prin boală riscul de afectare e mult mai mare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.