Gheorghe Nichita, plasat sub control judiciar
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, vineri seara, ca primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, să fie cercetat sub control judiciar în dosarul instrumentat de DNA Bucureşti în care este acuzat de abuz în serviciu, fiind suspectat că şi-ar fi urmărit iubita folosindu-se de Poliţia Locală Iaşi. Nichita nu are voie să părăsească ţara.
Tot sub control judiciar vor fi cercetați și ceilalți doi inculpați din acest dosar - Liviu Hliboceanu, director general al Poliției Locale Iași, și Ștefan Avîrvarei, șef serviciu în cadrul Poliției. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de DNA.
Nichita este acuzat de instigare la abuz în serviciu, instigare la accesul ilegal la un sistem informatic, instigare la operaţiuni ilegale şi instigare la folosirea informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi şeful Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu, şi Avîrvarei Ştefan, şef serviciu în Poliţie.
Primarul din Iaşi i-ar fi instigat pe cei doi să spioneze o persoană. Potrivit presei locale, persoana monitorizată de primar era chiar amanta acestuia, şefa unui serviciu din Primăria Iaşi, Adina Samson, în vârstă de 33 de ani.
Pentru Adina Samson, edilul a fost în stare să creeze o adevărată celulă de spionaj. Însă îi transformase în spioni, potrivit procurorilor, chiar pe poliţiştii locali plătiţi din impozitele ieşenilor.
De multe ori, chiar şeful Poliţiei Locale se ocupa în detaliu de operaţiunile dispuse de Nichita.
Se folosea tehnică de ultimă generaţie, softuri de monitorizare a comunicaţiilor de pe telefon, dar şi sisteme de monitorizare prin GPS a maşinii în care se deplasa femeia despre care presa locală scrie că e amanta edilului. Când autoturismul a ajuns în service şi a existat riscul ca mecanicii să observe dispozitivul, s-a declanşat o întreagă desfăşurare de forţe.
S-a mers până acolo cu urmăririle încât atunci când ţinta lui Nichita a mers la Suceava, şi poliţiştii locali au închiriat o cameră ca să se asculte tot ce se întâmpla în încăperea învecinată.
Fiecare întâlnire a tinerei era monitorizată atent. Cei care ajungeau la ea erau verificaţi în bazele de date ale Ministerului de Interne. Dacă ceva părea suspect, primarul era anunţat imediat.
Când lucrurile au degenerat, un alt instrument folosit de oamenii primarului a fost ameninţarea directă! Potrivit procurorilor, clanul Cordunenilor, una dintre cele mai temute grupări din Moldova, a fost folosit pentru intimidarea oamenilor din anturajul presupusei amante.
Potrivit unor surse judiciare, Adina Samson, şefa Serviciului Managementului Calităţii din cadrul Primăriei ieşene, l-ar fi denunţat pe edilul Gheorghe Nichita la DNA, după ce ar fi constatat că este în permanenţă urmărită