MENIU

Gheorghe Dincă pune la cale un plan diabolic? De ce vrea certificat medico-legal

Gheorghe Dincă, acuzat de uciderea celor două adolescente în Caracal, va fi dus vineri la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi testat cu aparatul poligraf, conform unor surse.

Gheorghe Dincă se află la Spitalul Penitenciar Jilava, el fiind supus, joi dimineaţa, unui control medical la INML, după ce s-a plâns că ar fi fost agresat de anchetatori în momentul în care aceştia au intrat la ora 6 dimineaţa în locuinţa lui. Urmează ca acesta să fie supus şi unei expertize psihiatrice.

Avocatul lui Gheorghe Dincă a afirmat, duminică, faptul că bărbatul de 66 de ani a recunoscut că le-a omorât pe Alexandra şi pe Luiza şi că le-a ars. Dar acum, conform criminalistului Liviu Chesnoiu, Dincă ar încerca să revină asupra acelei mărturisiri şi, sub protecţia unui certificat medico-legal care să demonstreze că anchetatorii l-au bătut, să spună că a fost bruscat şi de aceea a recunoscut crima.

"O să zică acum că a fost bruscat și de aceea a recunoscut ce a recunoscut și chestii de genul. Dacă în 70 de ore nu am reușit să îl facem să spunem tot adevărul, el după 60 de ore nu a mai vrut să zică nimic. A spus că i s-a făcut rău”, a spus Liviu Chesnoiu la postul TV Antena 3.

Deocamdată, cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal au fost suspendate, deoarece acesta trebuie să fie prezent la faţa locului, însoţit de un avocat.

Mai multe articole despre:
plan diabolic gheorghe dinca