Gheorghe Dincă a lăsat trei telefoane lângă Alexandra dintr-un motiv halucinant
Gheorghe Dincă, ucigaşul de la Caracal, le-a explicat anchetatorilor de ce a lăsat trei telefoane în camera în care o ţinea sechestrată pe Alexandra (15 ani), când el i-a spus fetei că pleacă la farmacie, pentru a-i cumpăra alifie.
Bărbatul de 66 de ani a povestit, conform unor surse, că el ştia că niciunul dintre cele trei telefoane nu este funcţional. Dincă a adăugat că, oricum, îi spusese fetei să nu atingă niciun obiect din cameră cât timp lipseşte el. Dar, aşa cum s-a dovedit, Alexandra a reuşit să facă un telefon să funcţioneze cumva şi să sune la 112. Ce a urmat convorbirii dintre adolescentă, pe de o parte, şi operatorul STS şi poliţişti, pe de altă parte, ştim cu toţii.
CAZUL CARACAL. Fifor: A fost eroare umană multă. Criminali în serie, în egală măsură cu Dincă
Primul avocat din oficiu al lui Gheorghe Dincă, Bogdan Alexandru, a dezvăluit luni seara, la postul Antena 3, că în camera în care se afla Alexandra erau şi trei telefoane ale criminalului. Mai mult, conform declaraţiilor avocatului, Dincă i-ar fi spus Alexandrei, înainte de a pleca la farmacie să nu se atingă de vreun lucru din cameră.
"El a spus că aveam 3 telefoane, dar a zis că ştia că nu funcţionează niciunul. El i-a spus Alexandrei să nu se atingă de nimic din cameră, când a plecat să îi cumpere alifie pentru mâini. El a spus că s-a enervat că a văzut că a umblat la telefon şi a lovit-o. Mereu a spus că nu îşi explică de ce le-a incinerat”, a declarat Bogdan Alexandru.
Cele 3 telefoane ale lui Gheorghe Dincă au fost ridicate de anchetatori şi duse la Bucureşti pentru o expertiză informatică.