MENIU

Gheața neagră, cel mai de temut dușman al șoferilor. Cum scăpăm din capcană?

Gheața neagră este unul dintre cele mai periculoase fenomene meteo de sezon care afectează traficul rutier. Este vorba de o pojghiță transparentă care se formează direct pe asfalt, astfel încât este extrem de greu de identificat. De obicei, fenomentul se produce când temperatura este aproape de punctul de îngheț, iar ploaie sau burnița continuă să cadă.

Momentul propice pentru formarea acesteia este dimineața, seara sau în timpul nopții, deoarece în timpul zilei asfaltul curat se încălzește suficient pentru a împiedica apariția acestui fenomen.

Cum trebuie să reacționeze șoferii dacă intră pe o porțiune de gheața neagră?

Primul sfat este acela de a nu reacționa brusc, prin frânare sau mișcări bruște ale volanului. Este foarte important să știi că acest fenomen nu se manifestă pe suprafețe mai mari de circa 6 metri, ceea ce înseamnă că menținerea traiectoriei sporește șansele pe a trece fără probleme mai departe.

Deoarece gheața neagră se formează ca niște petice, este bine să adaptați viteza de deplasare, astfel încât orice alunecare să poată fi ușor redresată în momentul în care anvelopele recâștigă aderența.


Mai multe articole despre:
gheata neagra pericol pe sosele cum o vezi soferi