Gest șocant al unei șoferițe în Iași: A fugit după ce a lovit violent un copil de 7 ani pe trecerea de pietoni - FOTO&VIDEO
Gest șocant în centrul orașului Iași! Un copil a fost lovit puternic pe trecerea de pietoni luni seară și a fost spitalizat de urgență cu policontuzii. Șoferița care a fugit de la locul accidentului s-a ales cu dosar penal.
Un copil a fost adus în stare gravă la Spitalul "Sf. Maria" din Iaşi, luni seară, după ce a fost lovit de o maşină în timp ce traversa la trecerea de pietoni aflată la intersecţia străzii Decebal cu bulevardul Cantemir.
Managerul Spitalului pentru Copii "Sf. Maria", Alina Belu, a declarat că este vorba de un băiat în vârstă de 7 ani, care este „conştient, stabil hemodinamic, cooperant. Este policontuzionat. Din acest motiv este supus unor investigaţii complexe".
Accidentul produs în jurul orei 20:20 a fost surprins de camerele video amplasate în zonă. Imaginile cu producerea accidentului pot fi urmărite aici: VIDEO, potrivit BZI.ro.
Copil, lovit puternic pe trecerea de pietoni/Foto: BZI.ro
Din filmări reiese că accidentul s-a produs la trecerea de pietoni de la intersecţia străzii Decebal cu bulevardul Cantemir. Un vehicul se afla parcat chiar înaintea trecerii de pietoni, obturând vizibilitatea.
Copil, lovit puternic pe trecerea de pietoni/Foto: BZI.ro
În momentul în care copilul de 7 ani a traversat strada, a trecut o maşină, lovindu-l din plin. După impact, şoferul maşinii nu a oprit. Trecătorii aflaţi prin zonă au văzut toată scena și au sunat la 112.
DOSAR PENAL PENTRU ȘOFERIȚA CARE A FUGIT DE LA LOCUL ACCIDENTULUI
Potrivit anchetatorilor, şoferul fugar a fost identificat şi dus la poliţie. Este vorba despre o femeie de 30 de ani.
Potrivit IPJ Iaşi, dosarul penal a fost întocmit pentru săvărşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
"În jurul orei 20,20, poliţia a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că în municipiul Iaşi, un minor care se afla pe o trecere de pietoni a fost acroşat de un autoturism, după impact şoferul părăsind locul accidentului. A fost solicitată ambulanţa, care a preluat copilul pentru acordarea de îngrijiri medicale. La scurt timp, echipajele de poliţie au reuşit depistarea autoturismului în trafic, stabilindu-se că la volanul acestuia se afla o femeie, de 30 de ani, din municipiul Iaşi. Aceasta a fost condusă la sediul poliţiei pentru cercetări şi, fiind testată cu aparatul alcooltest, s-a stabilit că nu consumase băuturi alcoolice", a transmis IPJ Iaşi.