Gest rar în Săptămâna Mare. Cine îi ia apărarea învăţătoarei din Cluj, care a jignit un elev
Foştii elevi ai învăţătoarei din Cluj, care a jignit un elev, îi iau apărarea. Marius Rusu, un clujean care a făcut parte din prima promoţie de elevi, a învăţătoarei Monica Chiorean, nu are decât vorbe frumoase la adresa femeii, informează Vocea Transilvaniei.ro.
Acesta a postat pe pagina personală de pe o reţea de socializare o pledoarie în favoarea dăscăliţei.
„Acum că s-a mai răcit subiectul și s-au mai potolit spiritele, aș avea și eu ceva de zis în legătură cu cazul învățătoarei Monica Chiorean de la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, cea care a jignit un elev și a fost înregistrată de către un părinte. Cazul a făcut vâlvă câteva zile prin presa scrisă, în on-line, pe TV, la radio. În final, a intervenit Ministrul Educație și învățătoarei i-a fost interzis să mai intre la clasă. Pentru mine, Monica Chiorean înseamnă ‘domnișoara învățătoare’. Am făcut parte din prima ei generație de elevi, între 1992-1996. Era tânără, aproape 20 de ani, proaspăt ieșită de pe băncile Liceului Pedagogic, preda la altă școală la acea vreme și a fost o femeie pe care am îndrăgit-o din prima clipă. Nu doar eu, ci toți colegii mei de clasă de atunci”, scrie Marius Rusu.
„Eram 38 de elevi. Nu știu dacă înțelegeți ce înseamnă să ai 19 ani și să fii învățătoare la o clasă de aproape 40 de copii de 7 ani cu personalități diferite și cu capacități diferite. Înseamnă extrem de multă responsabilitate și răbdare. Ceea ce știu e că s-a descurcat de minune cu noi. A știut să ne abordeze, a știut să ne facă să învățăm chiar și numai de dragul ei.
Da, aveam materii la care învățam doar de dragul ei. A știut să ne facă să ținem la ea și chiar să o iubim (în felul în care un elev își poate iubi învățătoarea). Îmi amintesc că mama îmi spunea mereu că ascult mai mult de ceea ce-mi zice ‘domnișoara învățătoare’ decât ascult de ea. Ne-am atașat cu toții de ea atât de tare încât, la sfârșitul casei a IV-a, la gândul că ne vom despărți, am izbucnit cu toții în pâns, și, la mintea pe care o aveam noi atuncim, am rugat-o să ne lase repetenți pe toți doar ca să mai petrecem încă un an lângă ea. Îi clar că nu eram toți 38 atât de bătuți în cap încât să ne atașăm și să îndrăgim un om cu un caracter murdar. Era o femeie blândă și pregătită profesional”, îşi continuă clujeanul textul.
Acesta spune că a absolvit şcoala primară în urmă cu 20 de ani şi de atunci şi-a mai vpăzut o singură dată dăscăliţa şi nu a mai auzit nicmic de ea. N-a uitat-o însă, iar acuzaţiile la adresa ei l-au întristat foarte tare.
Mai multe pe Vocea Transilvaniei.ro.