Gest extrem! Un român stabilit în Spania și-a otrăvit fetele de 2 și 4 ani, după care s-a sinucis. De la ce a pornit totul
Un român stabilit în Spania și-a otrăvit cele două fiice, una de 2 ani și o alta de 4 ani, după care s-a sinucis. Gestul reprobabil al acestuia a fost generat de faptul că a fost părăsit de soția sa.
O comunitate rurală din Spania este în stare de șoc după ce un bărbat de origine română și-a otrăvit fiicele de 2 și 4 ani, după care s-a sinucis. Se presupune că bărbatul a vrut să se răzbune astfel pe soția care l-a părăsit de curând.
Garda Civilă a fost alarmată duminică seara, iar un echipaj ajuns la casa din Las Alcubillas a descoperit cadavrele celor două fetițe și a bărbatului român, scrie Diario de Almeira. Cea care a alertat autoritățile este chiar fosta soție a bărbatului. Aceasta le-a spus polițiștilor că fostul soț și cele două fetițe au ingerat o substanță toxică, ancheta fiind concentrată în această direcție.
Femeia obținuse și un ordin de protecție împotriva românului
Totuși, o concluzie va fi conturată abia după efectuarea necropsiei și textelor toxicologice. Din primele cercetări s-a stabilit că cei doi soți se despărțiseră de curând, pentru că femeia, în vârstă de 23 de ani, n-a mai suportat violențele soțului ei. Se pare că ea obținuse și un ordin de protecție împotriva acestuia.