MENIU

Germania va legaliza utilizarea canabisului în scop recreativ. De când intră în vigoare decizia

Germania va legaliza utilizarea canabisului în scop recreativ

Legalizarea canabisului în scop recreativ în Germania, care a stârnit discuții aprinse în rândul guvernului tripartit condus de Olaf Scholz, va debuta  la 1 aprilie, potrivit unor deputați din coaliția de guvernare, care au făcut anunțul vineri.

Adoptat în august de consiliul de miniştri, textul a continuat sa fie discutat în Bundestag între grupurile parlamentare ale social-democraţilor (SPD), unde au apărut voci care s-au opus, Verzilor şi liberalilor din FDP, aliaţi în guvernul federal.

Deputaţii au convenit astfel asupra unei evaluări "rapide" a efectelor legalizării în ceea ce priveşte protecţia copiilor şi adolescenţilor, precum şi asupra crimei organizate, evaluare ce va ţine cont şi de expertiza poliţiei judiciare, au precizat vicepreşedinţii celor trei grupuri parlamentare.

Cursuri gratuite de limbă română în Republica Moldova: Apelul Maiei Sandu pentru a atrage cât mai mulți doritori

Reforma constituie "un pas major înainte pentru o politică modernă în materie de droguri", au subliniat ei într-un comunicat comun.

Ea ar trebui, potrivit guvernului, să permită o luptă mai eficientă împotriva pieţei negre, un punct contestat de opoziţia conservatoare, sindicatele poliţiştilor şi anumiţi deputaţi ai SPD.

Cu această nouă lege, un proiect emblematic al guvernului lui Olaf Scholz, Germania va adopta una dintre cele mai liberale legi din Europa, după Malta şi Luxemburg, care au legalizat canabisul în scop recreativ în 2021 şi, respectiv, în 2023.

Reglementările prevăd autorizarea achiziţiei de canabis în cantitate limitată de maximum 25 de grame pe zi prin intermediul asociaţiilor non-profit. De asemenea, va fi posibilă cultivarea a până la trei plante de canabis pentru uz propriu.

Cu toate acestea, deţinerea şi consumul acestui drog vor rămâne strict interzise tinerilor sub 18 ani.

Revoltă fiscală: Proiectul pentru eliminarea impozitului suplimentar de 10% pe concediile medicale, depus în Parlament. „Contribuabilii cinstiţi nu trebuie pedepsiţi”