Germania trimite tancuri în coastele Rusiei. Care este reacția Moscovei
Germania a început marți să trimită tancuri și alte echipamente militare în Lituania, în cadrul misiunii NATO ce vizează consolidarea capacității de apărare a Europei de est și semnalează fermitatea aliaților în fața Rusiei, care a denunțat această desfășurare drept un act de agresiune, transmite Reuters.
Contribuția germană constă în 200 de vehicule militare, inclusiv 30 de tancuri, care vor ajunge în Lituania cu trenul, împreună cu 450 de militari, dintre care primii au și ajuns săptămâna trecută în republica baltică. Transporturile vor continua până spre sfârșitul lui februarie.
La șapte decenii după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, desfășurarea de militari germani în Europa de est, fie și în cadrul unei misiuni NATO, rămâne o chestiune sensibilă atât în Germania cât și în întreaga regiune, notează Reuters.
Luni, SUA au desfășurat câteva mii de militari însoțiți de armament greu în Polonia, statele baltice și Europa de sud-est, în cadrul celei mai ample operațiuni de acest gen de după încheierea războiului rece. Aceasta se înscrie în strategia convenită în iulie anul trecut de liderii Alianței pentru a liniști statele foste membre ale blocului sovietic alarmate de preluarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014.
Alianța Nord-Atlantică a decis să desfășoare în Europa de nord-est, prin rotație, patru batalioane cu un total de 3.000 până la 4.000 de militari, pentru a semnala că este gata să-și apere membrii estici în fața unei agresiuni din partea Rusiei. Desfășurarea de forțe este concentrată în Polonia și cele trei republici baltice, Estonia, Letonia și Lituania, care se tem că Moscova ar putea încerca să le destabilizeze prin atacuri informatice, incursiuni teritoriale sau alte mijloace.
Rusia, care neagă că ar avea astfel de intenții, a calificat atitudinea NATO drept agresivă și amenințătoare, potrivit Agerpres.