MENIU

Germania reintroduce controale la toate frontierele terestre începând din 16 septembrie. Cât timp va fi menținută decizia Ministerului de Interne

Germania reintroduce controale la toate frontierele terestre. Foto: Profimedia

Guvernul german anunțat, luni, precizând că, începând cu 16 septembrie, va institui temporar controale la toate frontierele terestre, cu scopul de a 'reduce imigrația ilegală și de a întări securitatea internă'.


Începând din 16 septembrie, vor fi introduse pentru o perioadă de 6 luni controale la frontierele cu Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Danemarca, a detaliat un comunicat al Ministerului de Interne.

Controalele li se vor adăuga celor deja în vigoare la graniţele cu Polonia, Cehia, Austria şi Elveţia.

Politica de azil şi imigraţie a revenit în centrul dezbaterilor în Germania odată cu ascensiunea puternică a partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), care a obţinut rezultate record în alegerile din landurile estice Turingia, unde s-a plasat pe primul loc, şi Saxonia pe 1 septembrie.

Peste două săptămâni vor avea loc alegeri şi în Brandenburg, unde Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz şi ministrului de interne Nancy Faeser încearcă să păstreze controlul guvernării.

În comunicatul de luni, guvernul federal declară că întărirea controalelor este necesară pentru 'protecţia securităţii interne împotriva ameninţărilor actuale ale terorismului islamist şi criminalităţii transfrontaliere', la două săptămâni după atentatul de la Solingen revendicat de gruparea Statul Islamic.

Kate Middleton a făcut un anunț oficial despre starea ei de sănătate. Ce se întâmplă cu ședințele de chimioterapie ale prințesei

Berlinul îşi explică decizia şi prin 'capacităţile limitate ale municipalităţilor în materie de găzduire, educaţie şi integrare' a refugiaţilor şi solicitanţilor de azil primiţi în ţară.

Ministerul de Interne a precizat că a notificat Comisia Europeană despre noile controale, fiind vorba despre măsuri excepţionale pe teritoriul UE.

De altfel, impunerea controalelor temporare la frontiere ar putea fi un alt test pentru unitatea UE.

După atacul de la Solingen, al cărui autor prezumat este un sirian de 26 de ani care ar fi trebuit expulzat, coaliţia condusă de Scholz a introdus unele măsuri în materie de control al imigraţiei.

Guvernul a anunţat desfiinţarea ajutoarelor pentru solicitanţii de azil intraţi în UE printr-o altă ţară decât Germania, şi vrea să înlesnească expulzarea unor refugiaţi care au fost condamnaţi penal.

Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat luni pentru cotidianul german Bild că ţara sa nu va prelua niciunul dintre migranţii respinşi de Germania la frontieră.

'Nu există niciun spaţiu de manevră aici. Aceasta este legea. Am dat dispoziţie şefului poliţiei federale să nu permită nicio returnare', a spus ministrul austriac.

Se ascut tensiunile diplomatice dintre UE și Israel. Tel Aviv-ul a refuzat vizita şefului diplomaţiei UE. Ce motive a invocat