MENIU

Atac în Germania! O maşină a intrat în mulțime. Mai mulți morți și răniți

Atac în Germania // O maşină a intrat într-un grup de oameni în oraşul Münster, din vestul Germaniei, în după amiaza zilei de sâmbătă, 7 aprilie. Mai multe persoane au murit în atac, altele fiind rănite, a anunțat bild.de. Din primele informaţii, nu ar fi vorba despre un atac terorist. Toate detaliile, mai jos.

Atac sângeros în Germania. Un bărbat a intrat cu o camionetă de marfă într-un grup de oameni care stăteau la o terasă. Potrivit presei germane, atacatorul este un bărbat de 49 de ani, care ar fi avut probleme psihice.

Deocamdată nu există informaţii că ar fi vorba de un atac islamist. Agresorul a ucis două persoane și a rănit alte 20. Șase dintre răniți sunt în stare critică.

Atacatorul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, s-a sinucis, potrivit poliției. El a vizat centrul istoric al orașului Muenster, care era plin de oameni - inclusiv turiști. Poliția a demarat o anchetă amplă.

Germania a fost în ultimii ani ținta a numeroase atacuri teroriste. Cel mai sângeros a avut loc în decembrie 2016, când un camion a intrat în mulțime la Berlin. 12 persoane au murit și 48 au fost rănite, în Piața de Crăciun.

Atacul de la Munster a avut loc exact la un an după ce Stockholmul a fost afectat de un atentat similar. Atunci, un islamist la volanul unui camion a intrat atunci în mulțime, ucigând cinci oameni și rănind alți 14, inclusiv o româncă.

............

Ultimele informaţii disponibile arată că trei persoane au fost ucise şi aproximativ 20 rănite, dintre care şase sunt în stare gravă. De asemenea, poliţia a anunţat că atacatorul s-a sinucis.

Un purtător de cuvând al poliţiei a precizat că este încă prea devreme să spună că este vorba de un atac terorist sau să confirme identitatea atacatorului.

Presa germană scria că atacatorul ar fi de naţonalitate germană şi că ar fi avut probleme mentale.

Poliţia a descoperit un obiect suspect în furgoneta individului care a intrat într-un grup de oameni în oraşul Münster, din vestul Germaniei, potrivit unui purtător de cuvânt al instituţiei.

Poliţia a izolat zona pentru a continua ancheta, a adăugat oficialitatea germană.

CITEȘTE AICI TOATE DETALIILE

 Deși presa germană susține că a fost un atentat, poliţia nu confirmă, cel puțin deocamdată: "Nu facem speculații"

Bilanțul din acest moment (7 aprilie, ora 19:20) al victimelor este următorul: au murit cel puțin patru persoane, potrivit Ministerului de Interne german, inclusiv șoferul ucigaș, care s-a sinucis. 

De asemenea, dintre cele 30 de persoane rănite, 6 sunt în stare foarte gravă

Citește și: Anunț de ultimă oră al poliției germane după atac și reacția Guvernului

Vezi mai jos, în VIDEO, imagini filmate la locul atacului!

 

 Poliţia locală a confirmat că şoferul maşinii s-a sinucis prin împuşcare.

Incidentul aduce în memorie atacul cu camionul din decembrie 2016, de la târgul de Crăciun din Berlin. Atunci au fost ucise 12 persoane. Anis Amri, un tunisian cu conexiuni islamiste, căruia îi fusese respinsă solicitarea de azil, a deturnat un camion la 19 decembrie 2016, a ucis şoferul şi apoi a intrat cu vehiculul într-o piaţă aglomerată. Citește aici detaliile!

-------

Atac în Germania // Atacul a avut loc în oraşul Muenster din vestul Germaniei. Poliţia a anunţat că mai multe persoane sunt rănite, însă nu s-a specificat numărul acestora.

Totuși, potrivit presei locale, sunt cel puţin 3 morţi şi peste 30 de persoane rănite. 

Autorităţile au anunţat că incidentul a avut loc în apropiere de statuia Kiepenkerl, din centrul vechi al oraşului Munster.

Atac în Germania // Oamenii s-ar fi aflat la o terasă în momentul atacului.

Potrivit primelor informații, se pare că ar fi vorba de un atac terorist, însă informaţia nu a fost confirmată. De asemenea, se pare că atacatorul s-a sinucis.

Atac în Germania // Poliţia le-a cerut cetăţenilor să evite sau să părăsească centrul oraşului pentru ca salvatorii să poată acţiona mai rapid. "Mai multe persoane sunt rănite. Vă rugăm să evitaţi zona atacului", a anunţat poliţia din Munster, pe Twitter.