MENIU

Georgică Cornu, cercetat în libertate

GEORGICĂ CORNU. Foto: debanat.ro

Omul de afaceri timişorean Georgică Cornu, care fusese reţinut de DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală de 61 de milioane de lei, va fi cercetat în libertate, sub control judiciar, au decis, vineri, magistraţii Tribunalului Timiş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE: Magistraţii Tribunalului Timiş au judecat, vineri, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile făcută de procurorii DIICOT pe numele lui Georgică Cornu şi al celuilalt bărbat care fusese reţinut, Mihai Zaharie, din Strehaia (Mehedinţi).

Judecătorii au decis ca omul de afaceri Georgică Cornu să fie cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru evaziune fiscală şi constituire de grup infracţional organizat.

Mihai Zaharie va fi şi el cercetat sub control judiciar, pentru aceleaşi infracţiuni.

"Nu este dovedită pe deplin acea sumă fabuloasă reţinută ca prejudiciu", a declarat Marian Valon, avocatul lui Mihai Zaharie, după anunţarea hotărârii luate de judecătorii Tribunalului Timiş.

Cei doi vor mai rămâne în arestul Poliţiei Timiş până la expirarea ordonanţelor de reţinere.

Georgică Cornu, supranumit "Regele asfaltului din Banat", a fost audiat la sediul DIICOT Timişoara pe parcursul întregii nopţi, alături de alte 13 persoane.

Potrivit procurorilor DIICOT, Georgică Cornu a fost reținut pentru 24 de ore pentru evaziune fiscală și constituire de grup infracțional organizat. El urmează să fie dus în arestul Poliţiei Timiș.

Alături de Cornu a mai fost reținut, tot pentru 24 de ore, și Mihai Zaharie, un bărbat de la Strehaia, județul Mehedinți, pentru aceleași infracțiuni.

Alte 12 persoane au fost audiate noaptea trecută, ânsă acestea vor fi cercetate în libertate, sub control judiciar.
Poliţişti de la Crimă Organizată şi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din judeţele Timiş, Mehedinţi şi Gorj, coordonaţi de procurorii DIICOT Timişoara, au făcut, joi dimineaţă, peste 20 de percheziţii în aceste judeţe, la mai multe persoane suspectate de evaziune fiscală, în dosar fiind vizat şi omul de afaceri Georgică Cornu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, au fost vizate şi sediile grupului de firme Izometal-Confort din Timişoara deţinut de omul de afaceri Georgică Cornu, dar şi locuinţa acestuia.

Conform surselor citate, contra unui comision, un grup de persoane din Strehaia, judeţul Mehedinţi, procurau facturi false pentru cumpărarea de materiale de construcţii, care erau apoi introduse în contabilitate. Prejudiciul în acest caz este estimat la 61 de milioane de lei, bani care, potrivit surselor citate, ar fi fost încasaţi de Georgică Cornu.

Omul de afaceri declara că este nevinovat şi că dacă ar fi făcut evaziune fiscală firmele sale nu s-ar mai afla în insolvenţă.

"Deocamdată vreau să văd ce acuzaţii mi se aduc, pe cine am omorât? Ori sunt prost, ori tâmpit, pentru că, dacă am făcut această evaziune, cum au intrat firmele mele în insolvenţă? Din 2007 până în 2012, în calitate de om de afaceri, am plătit statului impozite şi TVA de 30 de milioane de euro şi băncilor 70 de milioane de euro, însemnând dobânzi şi penalităţi. Mulţamul a fost că a trebuit să intru în insolvenţă. Acum, când trebuie să mă judec pentru drepturile mele, eu sunt hărţuit. Dacă eu am evazionat aceşti bani, ei undeva trebuie să fie. M-aş bucura ca cine a descoperit aceşti bani fraudaţi să îi aducă şi să îi bage în circuit", afirma Cornu.

Georgică Cornu şi-a început activitatea în construcţii în anul 2000, realizând lucrări de infrastructură şi la reţele de canalizare şi termoficare în mai multe oraşe din ţară, între care Drobeta Turnu Severin şi Timişoara. În anul 2012, grupul de firme Izometal-Confort al omului de afaceri Georgică Cornu a intrat în insolvenţă, având datorii de zeci de milioane de euro.

În anul 2006, Georgică Cornu a câştigat primul mandat în fruntea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara. În 2010, el a fost reales, iar în luna februarie 2014 Cornu a câştigat al treilea mandat la conducerea aceleiaşi instituţii.