MENIU

George Simion: „Nu a fost nicio violență în Primăria din Timișoara” - ACUZAȚII la adresa lui Dominic Fritz

George Simion, lider AUR

George Simion susține că nu a pătruns cu forța în sediul Primăriei din Timișoara, condusă de Dominic Fritz, și că a însoțit un revoluționar care voia să intre în audiență la edil. Declarațiile au fost făcute, în exclusivitate, de liderul AUR, la Raport de Zi, cu Ana Maria Păcuraru.

George Simion a declarat că scandalul din Primăria Tiimșoara nu a fost provocat de el.

„Erau timișoreni care au intrat in primărie. Și nu am folosit deloc violența, că nu era nimeni. Am fost până la etaj și nu ne-a întrebat nimeni nimic. Până am dat de un consilier, am spus că suntem cu un urmaș al revolutiei care de peste trei luni nu a fost primit in audiență”, a relatat liderul AUR, în exclusivitate, la Realitatea PLUS.

Întrebat dacă a vorbit cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, sau cu cineva din Primărie, George Simion a relatat că angajații nu îl plac pe edil, „că îi terorizează. Nu prea le convenea cu dl Robu, dar ăsta nu știe să conducă nici primăria”.

„Nu ne-a cerut nimeni nimic. Nici mască, nici certificat, nimic. (...) Nu ne-a întrebat nimeni nimic. N-am încălcat nicio lege. Am găsit prima ușă închisă, a doua ușă închisă. Poliția locală nu-l respectă pe dl Fritz, așa că a părăst postul. Am găsit a treia usa, unde nu era nimeni. Am intrat. Pe holuri, acolo lumea încuia, că nu-l prea iubesc pe dl Fritz. La etajul unu a venit un domn și ne-a zis să ieșim. Și  am ieșit”, a mai declarat George Simion, vineri, în exclusivitate, la Raport de Zi, cu Ana Maria Păcuraru.

Liderul AUR a explicat că a intrat în Primărie pentru a-l ajuta pe un revoluționar să intre în audiență la Dominic Fritz.

„Doar că dl Fritz trebuie să îi asculte pe cei de la Memorialul Revoluției, cărora nu le-a dat măcar bani de coroană. Pentru că ei se duc pe 17 decembrie să-și plângă morții lângă o gură de canal la Popești-Leordeni . Și n-a vrut să-i primească la o audiență. De asta am fost acolo. (...) Dl Fritz nu primește pe nimeni în audiență. Și nu e prima dată”, a mai declarat George Simion, la Realitatea PLUS, în emisiunea Raport de Zi, cu Ana Maria Păcuraru.

George Simion se află într-un turneu electoral început după sărbătorile de iarnă și nu a exclus o eventuală candidatură la Președinție în 2024. Simion susține că a pornit într-o „Caravană AUR”, ce călătorește prin țară pentru a strânge semnături pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis.

VIDEO Scandal la Primăria Timișoara, cu liderul AUR George Simion în prim-plan