George Simion își încasează salariul de deputat în numerar, direct de la casieria Parlamentului - De ce nu are card
Liderul AUR George Simion spune că nu are card bancar şi că, lunar, îşi încasează indemnizaţia în numerar, direct de la casieria Parlamentului. El a explicat că face acest lucru pentru că nu vrea să permită nimănui să aibă acces la datele sale sau să îi urmărească plățile.
Întrebat, într-o emisiune TV, dacă plăteşte vreodată cu card, deputatul AUR a răspuns că nu plăteşte pentru că nu are card şi a precizat că îşi încasează salariul în numerar, notează News.ro.
„Nu stau la coadă la casierie, pentru că nu e coadă”, a spus el, arătând că a şi filmat momentul în care îşi încasează indemnizația.
„Nu aş vrea ca cineva care are acces la acele date să ştie pe unde am mers eu, pentru că este o chestiune de principiu, vreau să văd dacă se pot face plăţi în numerar”, a afirmat Simion, adăugând că plătește totul cu bani gheață.
Liderul AUR a încasat anul trecut o îndemnizație de 141.148 de lei, potrivit declarației de avere, adică aproape 12.000 de lei lunar.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.