George Simion, despre Florin Cîțu: "Tremură săracul! La mulți ani...cu executare"
George Simion a făcut declarații controversate despre Florin Cîțu. Liderul AUR l-a ironizat pe fostul lider PNL.
Fostul premier Florin Cîțu, senator PNL, a ajuns la Comisia Juridică din Senat pentru a-și studia dosarul întocmit de procurorii DNA. La Comisia Juridică a venit și liderul AUR, George Simion, care i-a urat lui Cîțu: ”La mulți ani, cu executare!”.
George Simion a spus că n-a discutat cu Florin Cîțu ”pentru că tremura săracul”.
”Să vedem ce poziție va avea și USR-ul, pentru că liberalii văd că au început să scape de orătăniile corupte din partid”, a mai spus Simion.
Comisia juridică a adoptat în unanimitate un raport pozitiv asupra cererii de urmărire penale a fostului prim-ministru Florin Cîțu, în dosarul DNA care vizează achiziția de vaccinuri.