George Scripcaru și Mihai David au încălcat controlul judiciar! Au încercat să comunice
George Scripcaru și Mihai David au încercat să comunice indirect, prin intermediul unor persoane, deși au interdicția de a discuta între ei, stabilită prin măsura controlului judiciar, potrivit informațiilor din rechizitoriul prin care primarul Brașovului și fostul director general al Hidroelectrica au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție.
Cei doi au încercat să discute în contextul în care Mihai David ar intenționa să impună un candidat la funcția de primar al municipiului Brașov în locul lui Scripcaru, pentru a-și proteja în continuare interesele, conform aceleiași surse, scrie Agerpres.
"Inculpații Scripcaru George și David Mihai Ciprian, având interdicție de a lua legătura unul cu celălalt, în data de 23.01.2016 au încercat să comunice indirect prin intermediul martorilor D.L. și B.R. asupra unor chestiuni politice, urmărind însă un interes economic direct, legat de ancheta penală din acest dosar, respectiv protejarea intereselor BEPCO SRL, și după alegerile locale din acest an, inculpatul David Mihai Ciprian urmărind să își impună un candidat pentru postul de primar în locul inculpatului Scripcaru George", se arată în rechizitoriu.
Potrivit procurorilor, acțiunile lui Mihai David reprezintă "o dovadă în plus că inculpatul urmărește să își păstreze în continuare influența asupra funcționarilor din cadrul primăriei, influență reală la acest moment, care poate afecta aflarea adevărului în prezentul dosar".
În acest context, dar având în vedere și faptul că David mai este cercetat și pentru alte fapte, DNA a solicitat instanței luarea măsurii controlului judiciar față de el, pentru a preîntâmpina stabilirea unor înțelegeri frauduloase între inculpați, sau între aceștia și martori.
George Scripcaru și Mihai David au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pe 16 februarie, pentru fapte de corupție comise în legătură cu atribuirea unor contracte de lucrări publice.
Scripcaru este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar David de instigare la abuz în serviciu.