MENIU

George R. R. Martin: "Urzeala tronurilor" a contribuit la găsirea unei fetiţe dispărute

George R. R. Martin: "Urzeala tronurilor" a contribuit la găsirea unei fetiţe dispărute

Scriitorul american George R. R. Martin, autorul cărţilor din seria "Urzeala tronurilor", spune că romanele sale şi serialul TV inspirat din acestea au un efect benefic în societate şi au contribuit la găsirea unei fetiţe în vârstă de trei ani care a dispărut în Rusia.

Un admirator al cărţilor scrise de George R. R. Martin a ajutat poliţia din Rusia să o găsească pe fetiţa dispărută, utilizând cunoştinţele despre comportamentul stolurilor de ciori, pe care le dobândise lecturând romanele scrise de autorul american, potrivit contactmusic.com.

George R. R. Martin s-a declarat încântat de faptul că operaţiunea masivă de căutare, lansată de poliţiştii ruşi, a avut un final fericit şi s-a încheiat cu găsirea acelei fetiţe.

"Circa 400 de poliţişti, 30 de câini şi o «armată» de oameni o căutau pe acea fetiţă în vârstă de trei ani, care lipsea de acasă de două zile, iar ei nu reuşeau să o găsească. Un fan al cărţilor «Urzeala tronurilor», care participa la căutare, a zis: «Ia te uită, sunt multe ciori acolo. Mă întreb oare de ce s-au adunat acolo»". S-a dus în acel loc şi a găsit fetiţa", a declarat scriitorul american.

"Desigur, ciorile nu încercau cu adevărat să dea o mână de ajutor, ele erau acolo aşteptând ca fetiţa să moară, pentru a putea să-i ciugulească ochii", a adăugat George R. R. Martin.

Ciorile apar în foarte multe scene, reprezentând o temă importantă, în romanele scrise de George R. R. Martin şi în serialul TV inspirat din acestea.

Seria "Cântec de gheaţă şi foc" ("A Song of Ice and Fire") este o fantezie epică scrisă de romancierul şi scenaristul american George R. R. Martin. Scriitorul a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi şi s-au vândut în peste 24 milioane de copii doar în America de Nord.

Inspirat din seria de romane "Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire", de George R. R. Martin, serialul original HBO "Urzeala tronurilor" are o acţiune centrată vag în secolul al XV-lea, într-un regat fictiv numit Westeros. Magicul, epicul şi fantasticul vin în completarea acţiunii din "Urzeala tronurilor".

Serialul "Game Of Thrones" a fost recompensat cu numeroase premii internaţionale, inclusiv un Glob de Aur şi un premiu Emmy, câştigate de Peter Dinklage la categoria cel mai bun actor în rol secundar.

Cel de-al patrulea sezon al serialului "Urzeala tronurilor" a avut premiera în România pe 7 aprilie pe postul HBO.