MENIU

George Maior pleacă în lumea arabă. Vineri a fost confirmată numirea sa ca ambasador în Iordania

George Maior, ammasadorul României în Iordania

George Maior, fostul ambasador al României în SUA, este oficial noul ambasador al României în Iordania. Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire în funcție. 

Maior își va prelua mandatul la Amman în următoarea perioadă. Relațiile României cu regatul hașemit al Iordaniei s-au tensionat în timpul guvernării Dăncilă. Regele Iordaniei și-a anulat vizita în țara noastră după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat, în martie 2019, că va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

George Maior este diplomat de carieră și fost senator PSD. Între octombrie 2006 – ianuarie 2015 a fost director al Serviciului Român de Informații, iar apoi, timp de 6 ani a fost ambasadorul României în Statele Unite.