George Maior, fostul șef al SRI, naș la nunta fiului lui Ioan Rus
Fiul controversatului politician Ioan Rus a avut parte de o nuntă ca în filme în Italia, iar naș i-a fost George Maior. Fostul șef al SRI, fostul ambasador al României la Washington și actualul ambasador al României în Iordania și-a asumat responsabilitatea de părinte spiritual al tinerilor căsătoriți. Evenimentul extravagant a avut loc la vila luxoasă unde a fost făcut și filmul „Casa Gucci”, pe Lacul Como. Imaginile postate de miri arată că nunta lor a costat sute de mii de euro, în timp ce criza economică a lovit întreaga societate.
Marele eveniment din familia controversatului politician Ioan Rus a avut loc pe Lacul Como, acolo unde a închiriat luxoasa vilă Balbiano. Au fost alături de tinerii căsătoriți zeci de prieteni și cunoscuți, iar naș de cununie le-a fost George Maior.
Presa a scris în nenumărate rânduri despre susținerea dintre Maior și Rus și despre relațiile mai vechi dintre ei, potrivit Realitatea Plus. Mai exact, Ioan Rus a fost la rândul lui, nașul de cununie al lui Maior în prima căsnicie. Pe de altă parte, George Maior a fost și nașul de cununie al lui Victor Ponta, pe vremea când era șef la SRI. La cea de-a doua căsnicie, Maior a fost însă nășit de Ioan Talpeș, fost șef al SIE.
Închirierea vilei Balbiano pentru un eveniment de 100 de persoane costă cel puțin 30.000 de euro, iar pachetul de 3 zile sare de 90.000 de euro. Pe lângă locație, mirii au asigurat cazarea invitaților, mâncarea, băutura și aranjamentele. Astfel, costurile au ajuns la câteva sute de mii de euro.
Banii nu sunt însă o problemă pentru familia baronului PSD. Ioan Rus, fost demnitar, este unul dintre cei mai puternici afaceriști din Cluj. Iar pe urmele sale a călcat și fiul său, Alex Rus. Potrivit presei locale, acesta deține o platformă de jocuri hypercasual care permite utilizatorilor să fie răsplătiți, după ce participă la turnee.