MENIU

George Ivașcu a demisionat de la conducerea Teatrului Metropolis: „Nu cred ca poți face artă umilindu-i pe artiști”

George Ivașcu a demisionat de la conducerea Teatrului Metropolis în urma evaluării făcută de Primăria Capitalei.

„Astăzi, de Ziua Internațională a Artei, Directorul fondator al Teatrului Metropolis și-a depus demisia anunțată ieri”, a anunțat Teatrul Metropolis.

„Nu cred ca poți face Artă umilindu-i pe artiști

Stimate domnule Primar General Nicușor Dan,

Subsemnatul George Ivașcu, Director fondator al Teatrului Metropolis, vă rog să luați în considerare, începând de astăzi, 15 aprilie 2022, demisia mea din această funcție.

Deși rezultatul evaluării pe anul 2021 îmi permite să îmi continui activitatea încă doi ani, îl consider umilitor și, împreună cu lipsa dumneavostră de comunicare reală, lipsa corectitudinii informațiilor despre situația Teatrului Metropolis pe care le-ați oferit în mod repetat în ultima perioadă, precum și lipsa de încredere în calitățile mele manageriale, pe care ați declarat-o public, fac, practic, imposibilă colaborarea noastră în continuare.

A fost o onoare pentru mine să construiesc Teatrul Metropolis de la zero acum 15 ani, un teatru de proiecte absolut necesar și devenit de mare succes, și le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături pe acest drum greu dar frumos – echipă, artiști din toate generațiile, colaboratori, parteneri și public. Plec cu capul sus și cu misiunea împlinită.

Regret că drumul nostru a fost oprit de dumneavoastră în ultimii doi ani prin subfinanțare cronică, dar consider că această decizie vă aparține în totalitate, ca Primar General și sunt sigur că se încadrează în viziunea pe care o aveți asupra vieții culturale a orașului București.

Ca actor și profesor, nu pot decât să vă urez succes”, a transmis George Ivașcu.

Primarul Capitalei - Nicuşor Dan a demarat, între 6 şi 12 aprilie, evaluări ale directorilor instituţiilor culturale din subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti. 

Unii dintre directorii teatrelor din Capitală au obținut note mediocre la evaluările Primăriei. Nicuşor Dan a declarat că nu toată lumea poate lua calificativul 10. Edilul a precizat că este primul an în care controalele au fost făcute în amănunt.

Nicușor Dan a declarat că a fi manager de teatru nu este „un premiu de excelenţă pentru o activitate culturală colaterală”, ci „o activitate cu timp complet”, în care directorul trebuie să se implice trup și suflet.

„Susţin evaluarea făcută de comisie (formată din şase experţi în artele spectacolului şi trei funcţionari ai primăriei) pentru managerul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu. Domnul Ivaşcu este un profesor respectat, ar fi un director artistic foarte bun, dar nu este un manager de teatru performant. Nu a reuşit, în evaluarea orală, să răspundă la întrebarea despre execuţia bugetară pe 2021, or primul lucru pe care trebuie să îl ştie un manager sunt principalii indicatori financiari. A avut în administrare sala Gloria de 350 de locuri în care nu a montat niciun spectacol la care să vândă bilete, în condiţiile în care alte teatre ale primăriei plătesc chirii consistente pentru sălile unde joacă. A avut la dispoziţie trei săli de spectacol şi a vândut 2.170 de bilete, adică 6 bilete pe zi vândute pentru trei săli avute la dispoziţie”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

Mai multe articole despre:
george ivascu teatrul metropolis demisia